PORTRET Sebastian Adel, din voluntar a ajuns antreprenor în domeniul IT
0Sebastian a demonstrat că în viaţă totul este posibil dacă munceşti pentru visele tale. Nu este bogat şi nu conduce imperii. Însă la doar 27 de ani a pus pe picioare un business. Orădeanul Sebastian Adel a absolvit Institutul de Studii Economice al Universităţii Oradea, profilul Marketing.
Profil
Născut. 27 august 1983
Studii. Facultatea de Ştiinţe Economice, profil marketing
Familie. Necăsătorit
În perioada studenţiei, tânărul a decis că ar fi benefic să îşi dezvolte aptitudinile şi prin activităţi practice şi s-a înscris în AIESEC Oradea. „Am făcut parte din AIESEC trei ani, timp în care am realizat cât de importantă este practica în timpul studenţiei”, a spus Sebastian.
Primul loc de muncă
În calitate de vicepreşedinte de comunicare, el şi-a dezvoltat abilităţile de relaţionare şi negociere. „Voluntariatul în AIESEC te ajută pentru că intri în contact cu oameni, cu companii. Poţi trece practica în CV, oamenii cu care ai intrat în contact pot fi trecuţi la recomandări şi, cel mai important, te ajută pentru că afli ce îşi doreşte un angajator şi înveţi să te prezinţi”, a spus Sebastian. Fire ambiţioasă, Sebastian nu s-a limitat la AIESEC Oradea. El a ajuns project manager în AIESEC România şi apoi vicepreşedinte vânzări în AIESEC Croaţia.
„În Croaţia, menirea mea a fost să conving marile companii să investească în produsele noastre”, şi-a amintit tânărul. După absolvirea facultăţii, Sebastian s-a angajat la o firmă de IT. „A fost primul meu contact cu lumea business, ca angajat”, a explicat orădeanul. În scurt timp, Sebastian a primit o nouă ofertă de job şi s-a angajat brand manager la una dintre cele mai importante companii din Bihor. „Jobul m-a atras pentru că eram îndrăgostit de advertising”, a explicat tânărul. După ce a câştigat experienţă în publicitate, Sebastian a avut curajul să-şi încerce norocul singur.
„Afacerea mea a început prin crearea de website-uri. Acum firma oferă soluţii şi consultanţă în domeniul IT. Am o echipă de colaboratori care se ocupă de site-uri şi de aplicaţii online, în timp ce eu mă ocup mai mult de vânzări”, a explicat tânărul.
Firma a supravieţuit crizei şi singurul lucru rău care s-a întâmplat a fost că nu şi-a lărgit foarte mult portofoliul de clienţi. La ora actuală, alături de comenzile din ţară, firma are vânzări în Moldova, Croaţia şi în Franţa. „Recunosc că experienţa AIESEC mi-a fost de mare ajutor. Când faci un asemenea voluntariat ai şansa de a cunoaşte oameni cu care ai putea lucra pe viitor şi de a stabili contacte”, a încheiat Sebastian.
Întrebări şi răspunsuri
Ce sfat ai pentru studenţii orădeni?
Îi sfătuiesc să se implice în cât mai multe activităţi extracurriculare. Important este ca atunci când fac practică să se îndrepte spre o companie mare, sau un ONG puternic, pentru a se putea dezvolta.
Ce planuri ai pentru viitor ?
Pe plan profesional mă concentrez asupra afacerii pe care vreau să o cresc. Pe plan personal în următorii trei ani vreau să călătoresc, cât mai am timp pentru asta. Îmi doresc să văd cât mai multe locuri şi să cunosc oameni noi.
Ce-i place
Sebastian spune că-i place să petreacă timp în compania prietenilor şi îi place să cunoască oameni noi. Îi place foarte mult să călătorească. Sportul favorit este înotul. Îi place să vizioneze filme. Îi place să creeze cockteiluri. Mănâncă pizza cu plăcere.
Ce nu-i place
Sebastian spune că nu-i plac oamenii linguşitori şi prefăcuţi. Nu-i place atunci când intră în criză de timp. Tânărul a adăugat că nu-i place să fie limitat de lucruri atunci când are un proiect, sau când îşi doreşte ceva. Nu-i plac oamenii pe care nu se poate baza şi care nu îşi ţin cuvântul dat.