PORTRET Eliza Vaș este PR-ul studenţilor orădeni pentru companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 20 de ani, tânăra se ocupă de imaginea și promovarea celei mai importante filiale locale dedicată studenților: AIESEC Oradea. Eliza a avut de mică înclinații pedagogice și dorința de a interacționa cu cât mai multe tipuri de oameni.

Profil:
NĂSCUTĂ. 24 aprilie 1990
EDUCAŢIE. Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Relații Internaționale
FAMILIE. Singură la părinți

 „Mi-a plăcut întotdeauna să comunic cu oamenii, să descopăr firi și personalități noi”, explică Eliza. În adolescență, tânăra a decis să se facă învățătoare. „Am urmat cursurile liceului Pedagogic și chiar am predat o lună, după absolvire, la o clasă I”, îşi aminteşte tânăra. Hotărâtă să se perfecționeze, Eliza a decis apoi să urmeze cursurile Facultății de Istorie-Geografie. „Visul meu este să predau, la gimnaziu, educația Civică și Istoria. Sunt pasionată de tot ce înseamnă istorie și arheologie”, spune tânăra. Fire activă, mereu gata să accepte o provocare, Eliza s-a implicat din liceu în activități extrașcolare. „M-au atras activitățile organizatorice, dar și în cele filantropice. Am colaborat chiar cu o casă de copii ”, spune tânăra.

Promovează imaginea AIESEC Oradea


Odată ajunsă în facultate, Eliza și-a dat seama că își poate dezvolta abilităție în cadrul AIESEC. „Am fost atrasă de sloganul «Studenția înseamnă mai mult decât facultate»”. În scurt timp, Eliza și-a dat seama că cel mai bine i se potrivește departamentul de comunicare și fata a ajuns să se ocupe de tot ce înseamnă promovarea organizației.„Eu fac newslettere și  comunicate de presă, materiale de promovare, mă ocup de tot ce înseamnă branding. Astfel am învățat lucruri tehnice, practice, ca photoshopul, dar mi-am dezvoltat și abilitățile de comunicare. Am depășit teama de a vorbi cu un manager de companie și am învățat cum să conduc o echipă”, explică fata.

Eliza se gândește ca pe lângă profesorat să practice un job de PR, chiar și în instituția Uniunii Europene.  „Pot promova orice lucru în valorile căruia cred”, susține tânăra. Eliza a fost și coordonatoarea unui proiect, AIESEC Academy, în care companiile au acceptat să țină cursuri de pregătire pentru studenții interesați de IT, vânzări și resurse umane. „Ca și coordonator de proiect mi-am dezvoltat foarte bine calitățile de lider. Este greu pentru că trebuie să știi să-ți alegi oamenii, să-i delegi și să îți asumi responsabilitatea pentru rezultat”, susține Eliza. „În cadrul acestui proiect am fost un liant între companii și studenți”, spune fata.  Până la finele facultății Eliza își va face ucenicia în comunicare, păstrându-și responsabilitățile de promovare a celei mai importante organizații studențești. „Voluntariatul în AIESEC este o carte de vizită foarte bună pentru un angajator”, explică tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

Ai avut momente în care ți-a fost dificil să comunici cu studenții?
Au fost momente, dar am trecut peste ele. Se aplică același tip de pedagogie ca în cazul copiilor. Spre exemplu, la finalul proiectului AIESEC Academy, cea mai mare bucurie a fost când mi-au mulțumit studenții pentru că am organizat evenimentul.

Simți că te-ai dezvoltat făcând acest tip de voluntariat?

Am învățat să vorbesc în public, am învățat să moderez discuții între oameni cu temperamente dificile. Și am învățat că în fața unui manager trebuie să fii ferm și relaxat.

Ce planuri de viitor ai?
Sunt două proiecte AIESEC în care aș vrea să mă implic: Fabrica de proiecte, în care studenții pot prezenta proiecte din diverse domenii și cel mai bun va primi finanțare și un alt proiect prin care studenții noștri ar putea fi pregătiți de studenți din străinătate și apoi ar putea face practică peste hotare.

Ce-i place:
Eliza este îndrăgostită de voluntariat, visul ei fiind să meargă șase luni în Irlanda și să se implice în problemele oamenilor săraci. Este îndrăgostită de istoria și cultura franceză. Îi place să scrie și a creat câteva piese de teatru. Îi place să descopere lucruri noi, îi place să se joace cu copii sau să joace jocuri de cultură generală.

Ce nu-i place:
Eliza spune că nu suportă ipocrizia. Nu îi plac oamenii care renunță prea ușor. Nu poate suporta șerpii. Nu suportă  falsitatea. Nu-i plac poluarea și aglomerația. Este mofturoasă la mâncare și nu îi place să mănânce supă.


Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite