Pompierul din Bihor şi amicii lui, care au dezbrăcat şi au umilit o femeie, rămân în arest preventiv
0
Cei trei tineri din Bihor care, la începutul lunii octombrie, au sechestrat, bătut şi umilit o femeie, ar putea rămâne în arest preventiv încă o lună. Tribunalul Bihor a prelungit măsura dispusă pe numele lor cu încă 30 de zile.
Decizia a fost luată, vineri, la propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în aceeaşi zi în care instanţa dezbătea cererea de revocare a măsurii, înaintată de avocaţii tinerilor, solicitare care a fost respinsă.
Încheierea de arestare a Tribunalului Bihor poate fi contestată, verdictul final urmând să fie pronunţat la Curtea de Apel Oradea.
Cei trei tineri - fraţii Andrada şi Florin Costa respectiv ompierul militar Cătălin Butuc, au fost arestaţi preventiv pe 10 octombrie, după ce, cu o zi mai devreme, au sechestrat şi umilit o femeie din Oradea, despre care cei doi fraţi bănuiau că ar fi avut o relaţie cu tatăl lor.
Victima, contabilă la firma condusă de tatăl celor doi fraţi, a fost chemată la biroul societăţii din satul bihorean Ortiteag din comuna Măgeşti, sub pretextul că au nevoie de ajutorul ei, unde a fost ţinută sechestrată ticâteva ore. Cei trei i-au luat telefonul, i-au pus un căluş în gură, i-au legat mâinile şi picioarele cu curele, au dezbrăcat-o şi au tuns-o cu un aparat, tăindu-i şi genele şi sprâncenele, au bătut-o, iar în final au urcat-o într-o maşină şi au dus-o în sat la mama ei, aruncând-o în curtea imobilului.
Ancheta în caz este desfăşurată de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
Vă recomandăm şi:
Beizadelele care au sechestrat şi torturat o femeie au ajuns în arest. Ce spun procurorii militari