Naţionala de Polo a României a obţinut aseară calificarea la europenele din Croația

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii au zdrobit portocala mecanică cu 13-6 în meciul de ieri. Prin victoria împotriva olandezilor, echipa României și-a semnat biletul spre europenele din Croația.

Bazinul "Ioan Alexandrescu" din Oradea a găzduit, în acest sfârşit de săpătmână, turneul de calificare la Campionatul European de Polo pe Apă de la Zagreb. Deşi o prezenţă obişnuită la întrecerea continentală, naţionala României a avut de muncit, de această dată, pentru a-şi asigura biletele spre Croaţia. Tricolorii au jucat vineri cu selecţionata Marii Britanii, sâmbătă cu Olanda, iar duminică, în ultima zi a turneului, cu puternica reprezentativă a Rusiei în componenţa căreia se aflau şi medaliaţii cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Atena. Dacă Marea Britanie avea să se dovedească un adversar facil, adevăratul test s-a dat în faţa Olandei. La finalul partidei cu englezii, pe care tricolorii l-au câştigat cu 17-5, Andrei Iosep avea să declare. "Calificarea se va juca sâmbătă, împotriva Olandei".

Portocala mecanică a fost "stoarsă"

Olandezii au luat cu asalt poarta apărată de Dragoş Stoenescu, asta după ce la finalul primului atac, gazdele au ratat prin centrul Cosmin Radu din poziţie de 1 la 1. Astfel că, treiarul olandezilor a marcat pentru 1-0. Şi cel de-al doilea gol al partidei a purtat tot semnătura olandezilor. Stoenescu a fost învins de o aruncare expediată de Geritze de la distanţă. Conduşi cu două goluri, tricolorii au forţat atacul, iar Cosmin Radu a scos o lovitură de penalitate. Kadar Kalman a transformat. Tiberiu Negrean a finalizat un nou atac, iar România - Olanda se aflau la egalitate, 2-2. Andrei Iosep a primit mingea şi la a doua fentă, a marcat. În ciuda revenirii, oapseţii au marcat din nou pe final, iar primul sfert s-a încheiat 3-3. În debutul celei de-al doilea sfert, Ramiro Georgescu a furat o minge, însă la finalizare, balonul expediat de el a lovit bara. Tot olandezii au fost cei care au marcat, însă înainte de pauza mare, Cosmin Radu a restabilit egalitatea. În parte a doua, tricolorii s-au năpustit asupra adversarilor şi au câştigat cele de-al treilea sfert cu 6-0. Matei a expediat o torpilă de la distanţă, Negrean a furat mingea şi după un sprint de 15 metri, a înscris. Cosmin Radu a marcat din mijlocul apărării olandeze, iar Georgescu a punctat cu o aruncare pe sub braţul goal-keeperului. Ultimele două goluri ale sfertului au purtat semnătura lui Radu şi a lui Georgescu. În actul final, România a punctat de trei ori prin Diaconu, Cosmin şi Cioveanu, în vreme ce olandezii au marcat doar două goluri. "Ne-am calificat însă cred că în acest meci diferenţa au făcut-o valoarea şi experienţa", a spus Cosmin Radu, căpitanul naţionalei.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite