FOTO Cetatea Medievală din Oradea, perla oraşului din vara lui 2015
0Cetatea Medievală din Oradea îşi schimbă înfăţişarea de la o zi la alta. Se află într-un amplul proces de reabilitare şi modernizare care se va finaliza abia anul viitor, în vară, după care Cetatea va fi inclusă într-un circuit turistic.
Primul proiect priveşte reabilitarea a opt corpuri de clădire, care sunt realizate în proporţie de 89,5%. “Diferenţa rezultă din efectuarea de finisaje, dotări şi amenajare spaţii verzi”, a precizat Dumitru Sim, Dumitru Sim, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională Valoarea contractului de execuţie este 21,3 milioane de lei, din care s-a plătit firmei Constructorul Sălard suma de 14,5 milioane de lei (67,96%). Pentru etapa a doua, care presupune reabilitarea a celor patru clădiri, introducere utilităţi, respectiv dotări, gradul de realizare este de 34%.
“În cea de-a doua etapă s-au efectuat plăţi de 9,3 milioane de lei, din totalul de 27,2 milioane de le valoarea contractului de execuţie’, a mai precizat Dumitru Sim.
Corpul E este cel care a radical cele mai mari problem, deoarece avea faţada prăbuşită. Faţada a fos reconstruită, în condiţiile în care corpul era instabil, iar de la parter se putea vedea cerul.
Lucrările de introducere a utilităţilor au ridicat probleme, unele şanţuri ajungând şi la cote de - 4 m. Cum termenul de finalizare este iunie 2015, în ce priveşte implementarea ambelor proiecte, muncitorii firmei Constructorul Sălard muncesc la montarea pavajului.
Au fost folosite trei tipuri de pavaje: piatră cubică, pavaj clasic şi unul realizat din materialul rezultat din clădirile din Cetate, datând din secolele XIV-XVI.
Proiectele de reconstrucţie se intitulează "Revitalizarea Cetăţii Oradea în vederea introducerii în Circuitul Turistic - Cetatea Oradea Complex Cultural Turistic European - Etapa I" şi "Reabilitarea şi refuncţionalizarea Corpurilor B, C, D şi E din Cetatea Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic. Centrul Multicultural şi Multiconfesional - etapa a II-a".