Fetița care luptă pentru o lume mai curată îi așteaptă pe orădeni astăzi, la ecologizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kinga Hadi îi așteaptă pe orădeni astăzi să dea o mână de ajutor la igienizarea parcurilor din oraș. Fata de 12 ani a lansat o campanie pe facebook și a cerut sprijinul ecologiștilor pentru a curăța măcar o mică parte din oraș. Alături de colegi va igieniza tronsonul cuprins între Grădina Zoologică și Universitatea Oradea, inclusiv malul Peței.

Kinga Hadi este elevă în clasa a V-a B la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, clasa de atletism. „Sunt îndrăgostită de sport, de mişcare în aer liber", spune fata de 12 ani. Pentru că iubeşte natura, animalele şi bunul simţ, Kinga a hotărât să se facă ceva pentru mediul înconjurător. „Când merg pe stradă văd oameni care aruncă resturi pe jos. De obicei îi atenţionez că nu este bine ce fac", a mai spus copilul.

„Ideea unei campanii mi-a venit după ce am văzut desene animate cu fetiţe cercetaşi care schimbau în bine lumea din jur. Apoi am căutat pe Internet şi am văzut că problema deşeurilor este prezentă peste tot în natură", a explicat Kinga.  „Am încercat să-mi mobilizez colegii într-o campanie, dar nu m-au băgat în seamă. Atunci, la sfatul mamei, am contactat pe Facebook un ecologist şi i-am cerut ajutorul", a povestit eleva. Kinga a apelat la Horia Vușcan, care i-a oferit tot sprijinul necesar. Fata se bucură de susșinere și din partea școlii. „Sprijinim orice inițiativă bună a elevilor noștri", spune Dan Matei, directorul liceului.

Fetiţa invită toţi orădenii la campania de curăţenie care va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00. Doritorii sunt așteptați în fața Grădinii Zoologice, dar sunt bine rpimiți i dacă vine mai târziu, pe traseu. Mănușile și sacii vor fi puși la dispoziție de organizatori. Ecologizarea va lua startul la Grădina Zoologică și se va termina la Universitatea Oradea, incluzând malul Peței.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite