Doi polițiști din Oradea percheziționau ilegal un fost „adăpost” pentru drogați. Imobilul, deținut de frații Micula
0Doi polițiști de la Brigada de Operațiuni Speciale Oradea au fost surprinși într-o așa-zisă „misiune” desfășurată fără autorizare și în afara atribuțiilor de serviciu. Cei doi au descins, folosind o mașină personală și purtând cagule, în incinta fostului hotel Crișana din stațiunea Băile Felix, închis din perioada pandemiei.

Clădirea era cunoscută în trecut drept „adăpost” pentru consumatorii de droguri.
Imobilul, deținut de frații Micula, era monitorizat video. Dispeceratul de supraveghere a alertat autoritățile în momentul în care camerele au surprins mișcare.
Un echipaj de Poliție sosit la fața locului i-a găsit pe cei doi agenți în plină acțiune. Incidentul s-a produs săptămâna trecută, dar acum a fost adus în atenția publică, conform relatărilor ebihoreanul.ro.
Întrebați despre scopul intervenției, aceștia au susținut că ar fi fost în misiune oficială, însă verificările au arătat că nu exista nicio acțiune în desfășurare aprobată de superiori. În consecință, cei doi au fost puși sub acuzare pentru violare de domiciliu, în condițiile în care hotelul este clasificat ca sediu profesional.
Nu se cunoaște motivul pentru care agenții au intrat în mod ilegal în clădire. Acum, cei doi riscă sancțiuni penale și administrative.