Cum arată şi când se va deschide unul dintre cele mai moderne aquaparcuri din România. Investiţia de 15 milioane de euro din Ardeal s-a realizat cu banii UE
0
Cu o investiţie ce depăşeşte 15 milioane de euro, bună parte bani europeni, Aquaparcul Nymphaea a fost recepţionat. Complexul Wellness Termal se întinde pe şapte hectare şi este considerat unul dintre cele mai moderne din ţară
Deşi, în primă fază, municipalitatea a anunţat deschiderea ştrandului va avea loc la sfârşitul lui 2015, acest lucru se va întâmpla cel mai repede în luna iulie a acestui an. Acesta dispune de 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare, 20 aquatobogane şi o parcare cu 314 locuri.
“Am realizat recepţia tehnică a acestui obiectiv. Avem câteva mici observaţii, dar care , conform legii, vor fi remediate de către constructor în perioada următoare. Aquaparcul se întinde pe 7 hectare, are 5.000 de metri pătraţi luciu de apă, 20 de tobogane, mai exact tot ceea ce au nevoie cei care vin aici să se relaxeze şi să se simtă bine”, a afirmta Mariu Moş, directorul Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Oradea
Complexul beneficiază şi de un spaţiu generos de plajă şi zonă verde. Dacă o suprafaţă de 1,3 hectare este ocupată de bazine şi clădiri, restul de 5,14 hectare sunt sunt destinate spaţiului verde şi spaţiului de plajă.
“Este o zi istorică pentru Oradea. Este o nouă şansă pe care o are turismul geotermal în Oradea. În felul în care se va şti să se exploateze acest obiectiv, se poate discuta în continuare de alte investiţii care urmează zona turismului geotermal”, a punctat Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Proiectul este realizat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 şi are o valoare totală de 88.342.934 lei, din care valoarea neeligibilă a poiectului este de 6.611.023 lei.
Va mai recomandam:












