Caravana filmelor TIFF ajunge la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15 oraşe din România vor fi vizitate în această vară de Caravana Filmelor TIFF, în cadrul căreia vor fi făcute proiecţii în aer liber. Printre acestea se află şi Oradea. Caravana va poposi în perioada 15-16 august, iar intrarea la proiecţii va fi liberă.

În cele 15 oraşe din ţară, ecranul uriaş al caravanei va fi amplasat în parcuri, pieţe publice, amfiteatre şi grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere, animaţii, filme premiate în marile festivaluri şi succese de casă.

Pe harta caravanei se află oraşe precum Iaşi (16 - 17 iulie), care deschide seria proiecţiilor în Piaţeta de Patinoar din Parcul Palas, Carei (25-26 iulie), Satu Mare (28 - 30 iulie), Arad (4-6 august), Năsăud (4-6 august), Oradea (15-16 august), Braşov (18-20 august), Făgăraş (18-20 august), Mediaş (21-22 august), Galaţi (23-25 august), Deva (27-29 august), Timişoara (31 august-5 septembrie), Sf. Gheorghe (12-13 septembrie), Ploieşti (19-20 septembrie). Programul complet al Caravanei va fi actualizat în permanenţă pe www.tiff.ro.

Publicul va avea ocazia să vadă „Gloria”/ „Glory” (regia Kristina Grozeva, Petar Valchanov), recompensat cu Menţiunea specială a Juriului la TIFF, povestea unui bărbat care găseşte milioane de leva pe şine, le predă statului şi se trezeşte că obţine în schimb un ceas stricat, „Dalida” (regia Lisa Azuelos), drama biografică bazată pe viaţa legendarei cântăreţe, „Nebune de fericire”/ „La pazza gioia” (regia Paolo Virzì), un film exuberant adus de la Cannes despre prietenia plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie, sau „Dumnezeu să ne ierte”/ „Que Dios nos perdone” (r. Rodrigo Sorogoyen), un thriller captivant plasat în Madrid, multi-premiat în ultimul an.

Spectatorii se vor delecta urmărind comedia „Complet străini„/ „Perfetti sconosciuti” (r. Paolo Genovese), despre un grup de prieteni care decid să-şi lase la iveală secretele ascunse în telefoanele mobile, cu efecte dintre cele mai neaşteptate. Un film puternic, „(M)ucenicul” (r. Kirill Serebrennikov) este drama unui adolescent din Rusia care-şi confruntă apropiaţii folosind Biblia ca armă.

„Povestea iubirii”, noul film al lui Radu Mihăileanu, parţial filmat în România, cu vedete ca Derek Jacobi, Gemma Arterton, Sophie Nelisse şi Eliot Gould în distribuţie, va putea fi vizionat în aer liber alături de „Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu), distins cu Premiul Publicului pentru film românesc la TIFF, „Ultimul căldărar”, regizat de fotograful Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu şi recompensat cu Premiul pentru debut la TIFF, „Varză, cartofi şi alţi demoni” (r. Şerban Georgescu), un documentar despre situaţia tragi-comică a agriculturii româneşti, „La drum cu tata” (r. Anca Miruna Lăzărescu), „Vara s-a sfârşit” (r. Radu Potcoavă), comediile „Afacerea Est” (r. Igor Cobileanski) şi „Două lozuri” (r. Paul Negoescu), sau thriller-ul „Câini” (r. Bogdan Mirică). Detalii suplimentare se pot afla pe: www.tiff.ro şi www.facebook.com/caravanatiff.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite