Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“

0
Publicat:

Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

Orașul Iași
Orașul Iași

Acesta este și cazul unui turist care a ales să viziteze Iașiul, timp de trei zile, și care a caracterizat capitala Moldovei ca fiind un oraș superb dar foarte scump din multe puncte de vedere.

Turiștii, speriați de prețurile din centrul unui mare oraș din România

Iașiul, unul dintre cele mai importante și mari orașe ale României, este și un punct important de atracție pentru turiști din țară, dar și din străinătate. Grădinile superbe și clădirile istorice, prezente la tot pasul, reușesc să adune, în fiecare an, zeci de mii de turiști. 

Marian, un tânăr în vârstă de 29 de ani care locuiește de mic în afara țării, în Germania, a ales să viziteze capitala Moldovei și a povestit despre experiența pe care a avut-o. 

Acesta a declarat că este uimit de frumusețile orașului, dar că prețurile pe care le-a găsit la terasele din centru sunt comparabile cu cele pe care le găsește la restaurantele din Germania.

Sunt născut în Brașov și locuiesc în Germania de la vârsta de 12 ani, acolo am învățat, am făcut facultate, acolo muncesc de mai mulți ani. Am început un tur al României, împreună cu soția și am ajuns și în Iași. Orașul este superb, cel puțin centrul Iașiului și parcurile. E prima oară când îl vizitez și mi-a făcut o impresie foarte bună. Pare un oraș bine organizat. Dar prețurile mi se pare extrem de mari, având în vedere salariile din România și din Iași, unde am înțeles că se câștigă mai puțin decât în alte părți ale țării. Am fost la terasele din centru, cele recomandate de ieșeni prin intermediul recenziilor și am plătit pentru o bere, la 330 ml, o marcă comună, 24 de lei. Deci, vorbim de aproximativ 5 euro. Sunt prețuri comparabile cu cele pe care le întâlnesc în Germania, în Stuttgart, în centru”, a povestit tânărul în vârstă de 29 de ani.

Mâncărurile tradiționale, un moft

Totodată, Marian a vorbit și despre prețurile de care s-a lovit în momentul în care a vrut să mănânce la restaurantele tradiționale din Iași.

Am fost la restaurantele cu specific românesc din centrul Iașiului. Mâncarea este foarte bună, dar, din nou, prețurile sunt destul de mari, de piperate. Un meniu cu trei mici, pâine, muștar și câțiva cartofi prăjiți, 56 de lei. Este destul de scump, mai ales pentru salariile din România. În rest, orașul este superb și poate fi vizitat și fără mulți bani, există și alternative pentru restaurantele scumpe”, mai spune Marian.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite