„Târgul Internaţional de ceramică tradiţională «Cucuteni - 5000»”. Meşteri olari din ţară şi străinătate expun la Iaşi
0
Ieşenii pot admira în weekend obiecte din ceramică tradiţională pe care zeci de meşteri olari din ţară şi străinătate le vor expune în Parcul Copou.
„Târgul Internaţional de ceramică tradiţională «Cucuteni – 5000»”, ediţia XXXIV, începe vineri, 24 iunie, la ora 11.30 şi se închide duminică, 26 iunie, la ora 21.00. În cele trei zile, la Iaşi, vor expune meşteri olari din România, Basarabia, Ucraina şi Ungaria.
„Târgul Internaţional de ceramică tradiţională „Cucuteni – 5000” atrage meşteri olari din importante centre de ceramică ale ţării şi din Republica Moldova având ca scop promovarea şi stimularea acestui meşteşug străvechi. Târgul de la Iaşi se impune an de an prin participarea unui număr însemnat de meşteri, care păstrează nealterată ceramica tradiţională, prin frumuseţea, varietatea şi calitatea exponatelor, acordând totodată o mare atenţie promovării tinerilor olari”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.
Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din Bistriţa, Botoşani, Braşov, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Olt, Suceava, Horezu, Vâlcea, Chişinău, Cernăuţi şi din Bodony.
Târgului de ceramică va debuta vineri la prânz, iar începând cu ora 12.00 şi până la ora 22.00 în Parcul Copou vor fi prezentate produsele meşterilor. Programul de a doua zi începe la ora 08.00 şi se închide seara la 22.00, iar în ultiima zi târgul începe la ora 08.00 şi se închide la ora 21.00.
Târgul Internaţional de ceramică tradiţională «Cucuteni – 5000»”, ediţia XXXIV, este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi.