Soția unui fost deputat care candidează la parlamentare, păruială cu o colegă pentru un loc de parcare
0Conflictul între cele două femei a avut loc în parcarea Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Polița a întocmit un dosar penal.
Raluca Neagu Movilă, soția fostului deputat Petru Movilă, care candideză în prezent pe lista Forța Dreptei, a sărit la bătaie la o colegă, după ce i-a reproșat că i-ar fi ocupat locul de parcare din curtea Spitalului Sfântul Spiridon. Evenimentul s-a întâmplat joi, fiind necesară in intervenția poliției. Victima doctoriței Movilă este Otilia Obadă, medic oftalmolog în același spital.
”La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la o agresiune fizică. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, o femeie de 38 de ani ar fi fost agresată fizic de către o altă femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.
Contactate telefonic de ziarul dezvaluirea.ro, două doctorițe nu au vrut să comenteze. ”Nu dau declarații, sunt la serviciu”, a spus Otilia Obadă. ”Doamna Obadă are probleme psihice, știe tot spitalul. Alte comentarii nu vreau să fac”, a spus Raluca Neagu Movilă.