Scene macabre în judeţul Iaşi. Un bărbat şi-a ucis vecinul şi a dormit cinci zile lângă cadavrul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crima a avut loc în Vânători FOTO Arhivă
Crima a avut loc în Vânători FOTO Arhivă

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Vânători, judeţul Iaşi, Vasile Zglobiu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare, decizia în cazul său fiind definitivă.

Individul, care a trăit în sărăcie până să fie arestat preventiv în acest dosar, ar trebui să achite 720.000 de lei, echivalentul a 150.000 de euro, daune civile rudelor celui pe care l-au ucis. Victima sa a fost un bărbat de 60 de ani pe nume Slăvel Bulai.

Pe 24 octombrie 2019, cei doi se aflau în locuinţa agresorului, amândoi fiind în stare de ebrietate. La un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, Zgobiu l-a lovit pe Bulai şi, din cauza loviturilor, acesta a decedat. Ulterior, când şi-a dat seama că amicul său de pahar a murit, Zglobiu a mutat cadavrul în hol, l-a învelit cu o plapumă şi s-a culcat.

Abia peste cinci zile, când familia victimei a început să îl caute pe bărbat, Bulai a fost găsit în casa agresorului. La proces, acesta a recunoscut agresiunea, însă a încercat să creeze aparenţa că ar fi fost provocat, fiind el lovit mai întâi de victimă. Judecătorii au considerat însă că nu sunt probe care să îi confirme varianta.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite