Realitatea virtuală, terapie revoluţionară pentru pacienţii cu fobii şi adicţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva personală a medicului Marcel-Alexandru Găină
FOTO Arhiva personală a medicului Marcel-Alexandru Găină

Frica de înălţime, claustrofobia şi dependenţa de alcool sunt fobii care pot fi tratate cu ajutorul tehnologiilor moderne de realitate virtuală. O cască virtuală este eficientă în cadrul şedinţelor de psihoterapie, căci pacientul nu este expus în mod brutal la mediul de care se teme.

Psihoterapia cu ajutorul realităţii virtual (VR) nu mai este un subiect science fiction. Terapia VR este folosită cu succes încă din anii ’90, în SUA. Iniţial, acesta a fost un proiect al armatei, gândit pentru soldaţii care se întorceau de pe front şi sufereau de stres post-traumatic. 

Acum, casca virtuală dă rezultate peste tot. La Iaşi, de exemplu, un tânăr medic psihiatru tratează pacienţii care suferă de anumite adicţii şi fobii folosind o terapie revoluţionară bazată pe această tehnolgie.

Astfel, unui pacient cu frică de înălţime, de exemplu, nu i se mai spune acum: „Imaginează-ţi că stai pe acoperişul unui bloc“, ci este dus în acel loc cu ajutorul noilor tehnologii. Realitatea virtuală are rezultate excelente în tratarea pacienţilor cu fobii, stres post traumatic, alcoolism sau chiar tulburări de alimentaţie. 

Dr. Marcel-Alexandru Găină, medic rezident psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, lucrează cu această tehnică încă de la începuturile sale în domeniu. 

Subliniază, în cadrul unei discuţii cu reporterul „Weekend Adevărul“, că meditaţia, adică forma tradiţională de tratament în psihoterapie, nu rezolvă toate problemele. 

„Ca medic psihiatru am simţit încă de la început faptul că meditaţia nu rezolvă toate problemele. Sau, mai bine zis, pe unele doar le ameliorează simptomatic. Spre exemplu, există o serie de tulburări, care îşi au origine cognitivă sau comportamentală. Să vă dau un exemplu relevant: e ca şi cum dumneavoastră aţi avea o bătaie la maşină, la motor, care vă deranjează auditiv, cum v-ar deranja vorbitul în public atunci când trebuie să expuneţi ceva, dar dumneavoastră alegeţi nu să reparaţi maşina, ci să antifonaţi capota astfel încât să nu mai auziţi acea bătaie“, explică medicul. 

Pentru că 97% din stimuli sunt vizuali, cu ajutorul căştii virtuale, pacientul se va raporta mai uşor la acea lume, iar rezultatele vor fi mai bune decât în cazul meditaţiei tradiţionale. 

Imaginaţia noastră devine limitată

În şedinţele clasice de psihoterapie, după discuţiile iniţiale în care a fost identificată problema, psihoterapeutul trebuie să-l expună pe pacient într-un mediu real. Potrivit specialiştilor, în zona de tulburări specifice, legate de fobii specifice mai ales, singurul lucru standard, clar stabilit, este că expunerea treptată desensibilizează. Dacă, de exemplu, unui pacient îi este frică de înălţime, expunându-l mai des într-o astfel de situaţie, la un moment dat va ajunge să diminueze acel sentiment până într-un punct în care să fie tolerabil sau funcţional în acel context. 

Medicul Marcel-Alexandru Găină explică faptul că atunci când vorbim de astfel de fobii, nu vorbim doar de o frică în sine, ci de un lung şir de dezavantaje.

„Caz real: vorbim de un profesor universitar care nu merge cu avionul la congrese internaţionale din simplul fapt că îi este frică de înălţime, de ceea ce i s-ar putea întâmpla dacă ar suferi un accident. Asta însemnă, deci, că e în detrimentul lumii ştiinţifice. Practic, privează o întreagă lume de rezultatul lucrărilor sale. O lipsă de comunicare“, mai spune medicul Marcel-Alexandru Găină.

Medicul Marcel-Alexandru Găină

Medicul Marcel-Alexandru Găină    FOTO Arhiva personală

    

Dacă nu ar fi existat tehnologiile moderne, bazate pe realitate virtuală, medicul şi pacientul ar fi trebuit să meargă împreună într-o zonă de expunere. De asemenea, în tratamentul tradiţional, pe lângă faptul că poate exista o pierdere mare de timp – atât pentru medic, cât şi pentru pacient –, este foarte greu să fie izolată frica de care suferă persoana în cauză.

„Am încercat cu un pacient cu agorafobie, frica de mulţimi. Am mers într-o piaţă. Erau foarte mulţi stimuli care distrăgeau persoana. E foarte greu să găseşti practic exact ceea ce pacientul caută. În schimb, în realitatea virtuală lucrurile sunt la distanţă. Practic, cu viteza luminii ajungem acolo. Şi, mai mult decât atât, putem să creăm noi de multe ori un mediu similar cu cel pe care pacientul îl imaginează. Ne folosim de imaginaţia pacientului. Din ce am remarcat eu, imaginaţia noastră devine limitată, citim din ce în ce mai puţine cărţi, vedem din ce în ce mai multe filme. «Lord of the Rings» (n.r. – «Stăpânul inelelor», celebrul roman al lui J. R. R. Tolkien) nu e acelaşi în carte şi în film. E vorba de o distanţă de câteva mii de pagini, poate. Deci e foarte greu să intre pacientul într-o stare foarte apropiată de cea reală“, mai explică psihiatrul Marcel-Alexandru Găină. 

Expunerea brutală poate accentua frica

Un alt avantaj al folosirii tehnicilor de realitate virtuală este faptul că ajută foarte mult în spectrul cercetării şi duce la o dezvoltare a medicinei individualizate. Pacienţii nu sunt toţi la fel, iar bolile diferă de la unul la altul, chiar dacă ne referim la aceeaşi patologie. 

În cadrul şedinţelor de psihoterapie moderne, pacientul este monitorizat, iar pulsul îi este verificat după fiecare activitate. În funcţie de bătăile inimii, experienţa poate continua sau nu.

„Noi nu suntem la fel, bolile noastre nu sunt la fel. Şi simplul fapt că e foarte costisitor să individualizăm medicina asta nu înseamnă că nu trebuie să facem progrese în acest sens. În timpul expunerii pot adăuga tot felul de senzori, care îmi permit mie să înţeleg mai multe lucruri. Poate că pacientul nici nu ştie că de fapt o anumită latură a fricii sale îl stimulează foarte tare: îi creşte pulsul, îi scade saturaţia în oxigen – nu mai respiră normal. Pot monitoriza chiar şi constituenţii transpiraţiei acestuia, pentru a putea determina dacă găsesc elemente relevante pentru o zonă de stres.

În final, mă ajută să-mi dau seama care este progresul. Eu nu sunt adeptul formei de expunere brutală. Pentru că se poate, într-adevăr, să vindeci pacientul sau se poate să îi accentuezi frica. Riscul e prea mare. Eu prefer să facem lucrurile treptat. Iar pentru asta am nevoie de cât mai multe informaţii din partea organismului acelui pacient, astfel încât să existe o sinergie între corp şi psihic. Folosind casca virtuală, e foarte simplu. Aceşti senzori nu îl încurcă pe pacient“, adaugă medicul ieşean. 

În ceea ce priveşte deschiderea pacienţilor la această nouă metodă de tratament, dr. Găină spune că digitalizarea din ultimii ani a favorizat utilizarea tehnologiilor moderne în cazul cât mai multor pacienţi, puţini fiind cei care sunt reticenţi.

„Devenim din ce în ce mai digitalizaţi, practic dependenţa de telefonul mobil nu mai este considerată o dependenţă acum, ci o normalitate. Atunci când avem cu toţii o deschidere spre lumea digitală, ne este mult mai uşor s-o percepem ca tratament. Şi pandemia ne-a ajutat cumva. Lumea este dispusă să accepte telemedicina, de exemplu. Există şi persoane reticente, e drept“. 

România, locul întâi la Congresul Mondial de Psihiatrie

Medicul Marcel-Alexandru Găină a reprezentat, anul acesta, Institutul de Psihiatrie „Socola“ Iaşi la Congresul Mondial de Psihiatrie, unde a câştigat locul întâi în Competiţia de Prezentări de 3 Minute cu lucrarea „Standardizarea tehnicilor de expunere la realitatea virtuală în tulburările anxioase“.

„Nu provin dintr-o ţară în care guvernanţii să aloce un loc important cercetării. În momentul în care am înţeles că pe lângă votul comisiei mai era şi un vot al tuturor membrilor de la nivel mondial, atunci m-am simţit descurajat, pentru că în România nu avem foarte mulţi reprezentanţi în Organizaţia Mondială de Psihiatrie. Astfel, cu foarte puţin timp înainte am scos un as din mânecă, şi am prezentat un concept pe care îl pregăteam pentru teza mea de doctorat, cu tot riscul ca acesta să fie furat. Satisfacţia ar fi la fel de mare. Dacă o ţară cu mai multă atenţie pentru zona de cercetare ar aplica acel concept, eu aş fi la fel de mulţumit. Tocmai acest concept – acel set de aparate digitale care să monitorizeze într-o anumită manieră şi să ghideze practic nivelul de expunere autonom – a stârnit foarte multe întrebări“, mărturiseşte medicul din Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dr. Monica Holicov, medic ginecolog, despre un subiect tabu: „Educaţia sexuală şi educaţia pentru igiena intimă ar trebui să se facă în şcoli din clasa a V-a“

Trombofilia, afecţiunea care pune în pericol gravidele. Medic specialist: „Poţi pierde sarcina chiar în ultimul trimestru“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite