Mentalitatea de start-up, în viziunea unuia dintre cei mai abili antreprenori din lume. A fondat PayPal, a investit în Facebook şi LinkedIn
0Antreprenor şi investitor în companii din tehnologie, Peter Thiel şi-a prezentat perspectiva asupra afacerilor aflate la început.
În volumul semnat de Peter Thiel şi Blake Masters, „De la zero la unu“, antreprenorul care a fondat PayPal în 1998 explică „mentalitatea de startup“. Potrivit acestuia, „grupurile mici de oameni uniţi de sentimentul unei misiuni au schimbat lumea în bine“. Şi asta pentru că „este greu să creezi lucruri noi în organizaţii mari şi este şi mai greu să o faci singur“.
Investitorul subliniază faptul că marile organizaţii sunt sisteme rigide: „ierarhiile birocratice se mişcă greu, iar interesele împământenite se feresc de risc. În cele mai disfuncţionale organizaţii, aparenţa că lucrezi devine o strategie mai bună pentru avansarea în carieră decât lucrul propriu-zis. La cealaltă extremă, un geniu singuratic poate crea o piesă clasică de artă ori literatură, dar nu ar putea crea niciodată o industrie întreagă“.
Elementul cheie într-un startup este inovaţia. „Într-o definiţie pozitivă, un startup este cel mai mare grup de oameni pe care-i poţi convinge cu un plan de a construi un viitor diferit. Cel mai important punct forte al unei companii este gâdirea inovatoare“, notează investitorul. Potrivit lui Peter Thiel, un startup „trebuie să pună la îndoială ideile primite de-a gata şi să regândească afacerea de la zero“.
Peter Thiel este cunoscut ca un apropiat al lui Elon Musk. A fondat PayPal în 1998 şi a deschis era comerţului online. A investit în Facebook, a finanţat LinkedIn, Yelp şi alte zeci de companii IT aflate la început de drum. Este partener în Founders Funds, o firmă care a finanţat companii precum SpaceX, a lui Elon Musk, şi Airbnb.