Jaful anului la Iaşi. Bărbat reţinut sub acuzaţia că ar fi furat 500.000 de lei din locuinţa unei cunoştinţe
0Din investigaţii a rezultat faptul că acesta ar fi sustras peste 500.000 de lei din locuinţa unui bărbat pe care îl cunoştea.
Un bărbat acuzat că ar fi furat 500.000 de lei din locuinţa unei cunoştinţe a fost reţinut joi, 23 iunie, la Iaşi, prejudiciul fiind recuperat parţial.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat 5 percheziţii domiciliare într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt din locuinţă, faptă ce ar fi fost comisă în municipiul Iaşi. De asemenea, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul Poliţiei, pentru cercetări'', anunţă oamenii legii.
Din investigaţii a rezultat faptul că acesta ar fi sustras peste 500.000 de lei din locuinţa unui bărbat pe care îl cunoştea.
„În baza probatoriului administrat în cauză, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reţinută de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi introdusă în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi'', precizează IGPR.
Prejudiciul a fost recuperat parţial.
Vă recomandăm să citiţi şi:
David Popovici, victima nepăsării: Culisele trecerii sale de la Steaua la Dinamo