Iaşi: Avalanşă de degeraţi la Spitalul de Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 48 de ore, unsprezece ieşeni au ajuns în stare gravă la spital, cu leziuni cauzate de frig. La iaşi, temperaturile minime au ajuns şi până la minus 25 de grade Celsius.

Cel mai grav caz a fost al unui tânăr de 24 de ani, din localitatea Popeşti, ajuns aseară la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Ioan" după ce a mers 18 kilometri prin pădure, încălţat doar cu o pereche de tenişi. Tânărul a fost la un pas de a-şi pierde viaţa după ce a stat mai bine de trei ore în frig.

Dumitru Farcaş s-a aventurat sâmbătă seară aproape 18 kilometri prin pădurea care înconjoară satul Mădârjac încălţat cu tenişi pentru a ajunge la o soră de-a sa.

M-am îmbrăcat gros, ştiam că este frig, dar n-am crezut că voi degera. N-am mai păţit aşa ceva în viaţa mea", spune ieşeanul de 24 de ani. Fiindcă microbuzele circulă foarte greu prin comuna Popeşti de unde este tânărul, Dumitru n-a mai stat să aştepte vreun mijloc de transport în comun sau la „ia-mă nene" şi s-a apucat să meargă de unul singur prin pădure, unde a leşinat de frig.

Din fericire, a fost găsit la timp de sora sa, care a chemat Ambulanţa. Când a ajuns la spital, medicii au văzut că tânărul avea hiportemie şi degerături la picioare.

„În ceea ce-l priveşte pe tânăr, prognosticul lezional este rezervat. Ne aşteptăm ca în aceste zile numărul pacienţilor care au probleme cu circulaţia sângelui să crească din cauza frigului", a spus doctorul Tudor Ciuhodaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan". 

În cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, alţi zece ieşeni, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au stat prea mult în frig. „Le recomandăm ieşenilor să evite expunerea la astfel de temperaturi, să se îmbrace adecvat, să consume lichide calde şi să nu bea alcool", a mai precizat medicul Tudor Ciuhodaru.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite