Femeie de 67 de ani, operată de o tumoră cerebrală de 5 cm. „A fost o intervenţie chirurgicală laborioasă”
0Medicii spun că a fost o intervenţie chirurgicală laborioasă, tumora pacientei a fost una impresionantă atât prin mărime, cât şi prin poziţia ei, lucru provocator pentru întreaga echipă medicală.
O gălăţeancă cu o tumoră cerebrală de cinci centimetri a fost operată cu succes la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Femeia s-a adresat medicilor de la spitalul din Iaşi pentru că acuza dureri mari de cap.
În urma investigaţiilor medicale s-a descoperit o tumoră cerebrală de aproximativ cinci centimetri, o tumoră voluminoasă care i-a pus viaţa în pericol.
A fost o intervenţie chirurgicală laborioasă, tumora pacientei a fost una impresionantă atât prin mărime, cât şi prin poziţia ei, lucru provocator pentru întreaga echipă medicală.
Potrivit medicului Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, intervenţia chirurgicală a fost fără complicaţii, s-a practicat o rezecţie completă a leziunii.
„Meningioamele sunt cele mai frecvente tumori ale sistemului nervos central. Sunt tumori care în proporţie de 90% din cazuri sunt benigne, cu o creştere foarte lentă, ajungând la dimensiuni foarte mari până a fi diagnosticate. Acestea cresc din o membrană ce înveseleşte creierul şi pot îngloba sau afecta vasele şi nervii cranieni”, explică dr. Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
Cu ajutorul tehnologiei prezente în spital, medicii au posibiltatea de a trata astfel de leziuni impresionante fără consecinţe majore asupra pacienţilor, aceştia beneficiind de servicii medicale la standarde înalte.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Guvernul ungar susţine universităţile maghiare din Bazinul Carpatic. Care este scopul?