Cutremur anunţat vinerea aceasta la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta va avea loc de la ora 12.00 şi va avea "epicentrul" în incinta Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi". Cutremurul va fi o simulare realizată pe platforma seismică, unică în regiunea Moldovei, de la UTI.

Zilele Porţilor Deschise de la Universitatea Tehnică vor aduce la Iaşi până pe data de 17 noiembrie o serie de manifestări inedite.

Astfel, vineri, pe data de 16 noiembrie, cu prilejul Zilelor Porţilor Deschise, facultăţile din cadrul UTI vor desfăşura o serie de activităţi de prezentare. Facultatea de Construcţii şi Instalaţii va atrage ieşenii cu o inedită prezentare a unui cutremur. Acesta va fi simulat pe platforma seismică din incinta facultăţii. În acceaşi zi va fi inaugurat şi Pendulul lui Foucault. Acesta va fi amplasat în Corpul A al Universităţii. "Fiind singurul din Iaşi, ne dorim ca acesta să devină un punct de atracţie al oraşului", a precizat Irina Lungu, prorector pentru relaţii internaţionale şi imagine universitară al UTI.

Pendulul lui Foucault este un dispozitiv bazat pe pendulul gravitaţional conceput de fizicianul francez Leon Foucault, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite