Copiii ieşeni donează alimente celor nevoiaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele şi legumele au fost donate nevoiaşilor
Fructele şi legumele au fost donate nevoiaşilor

În perioada 15 - 23 noiembrie 2012, în unitățile de învățământ din județul Iași se va organiza campania socială națională de sprijinire a copiilor aflaţi în dificultate - Săptămâna legumelor şi a fructelor donate.

În urma succesului înregistrat de campaniile Săptămâna cartofului donat (2009) şi Săptămâna legumelor donate (2010) organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, în parteneriat cu Asociaţia Children's High Level Group, s-a hotărât continuarea şi îmbunătăţirea acestui demers. Această campanie este integrată în cadrul Strategiei Naționale de Acţiune Comunitară şi implică voluntarii şi coordonatorii din fiecare judeţ.

Scopul este acela de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară  în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.

Campania Săptămâna legumelor şi a fructelor donate implică strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari, în cadrul programului Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale. Cele trei etape ale campaniei sunt identificarea, de către fiecare coordonator, a persoanelor aflate în dificultate, prezentarea acestei campanii în unităţile şcolare de către voluntari și colectarea tuturor donaţiilor, constând în fructe şi  legume, la nivelul unităţilor de învăţământ implicate în SNAC.

Donaţiile colectate vor fi dirijate către familiile aflate în dificultate, iar unităţile de învăţământ au libertatea de a găsi cele mai potrivite modalităţi de realizare a obiectivelor campaniei.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite