Avertismentul unui medic: începerea școlii ar putea aduce un nou val de COVID-19
0Numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la un platou în ultimele zile, la Iași, după ce au fost mai multe perioade în care numărul cazurilor noi zilnice a ajuns și la aproape 300. În prezent, numărul s-a înjumătățit.

Astfel, mai ales odată cu începerea școlii, medicii recomandă purtarea măștii în spațiile aglomerate sau închise, aceștia fiind de părere că va exista o nouă ascensiune a numărului de cazuri noi după începerea cursurilor.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Florin Roșu, a transmis faptul că mai ales pentru siguranța celor care fac parte din categoriile vulnerabile, copiii care revin de la școală și intră în grija bunicilor să fi purtat mască în spațiile aglomerate.
„Pentru că încă ne confruntăm cu multiple cazuri de COVID-19, recomandăm purtarea măștilor în locurile închise. Bineînțeles că părinții sunt cei care vor decide acest lucru, însă, cu siguranță, cei câștigați în această situație vor fi bunicii care, în multe cazuri, au grijă de nepoței după ce vin de la școală sau grădiniță. Reamintim faptul că în acest val de COVID-19 categoria vulnerabilă principală la această patologie o reprezintă persoanele în vârstă ale căror comorbidități sunt agravate de acest virus”, a declarat medicul Florin Roșu.
Sfaturi pentru prevenirea bolilor infectocontagioase
De asemenea, pentru prevenirea diverselor boli infectocontagioase care apar în mijlocul elevilor, medicul ieșean a recomandat spălarea cât mai des pe mâini sau folosirea șervețelelor umede.
„Din ghiozdanul copilului nu trebuie să lipsească șervețelele nazale și șervețelele umede. Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun diminuează considerabil riscul de a contracta boli infectocontagioase. De aceea, după folosirea toaletei sau înainte de masă, este obligatoriu să se spele pe mâini. Dacă din diferite motive elevii nu se pot spăla pe mâini, trebuie să folosească șervețelele umede”, a mai precizat Florin Roșu.
De la începutul lunii iulie şi până în prezent au fost trataţi în spitalul ieşean, în regim de Terapie Intensivă, 39 de pacienţi. În prezent, în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi opt pacienţi.