Au fost prinşi hoţii care au jefuit o firmă de transport din Iaşi folosindu-se de cagule şi spray lacrimogen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au ridicat probe de la firma de transport imediat după producerea jafului FOTO Adevărul
Poliţiştii au ridicat probe de la firma de transport imediat după producerea jafului FOTO Adevărul

Poliţiştii din Iaşi i-au identificat pe cei doi tineri care au furat mii de euro duminică, 31 martie, de la o firmă de transport autorizată să efectueze curse pe ruta Grecia - România.

Este vorba despre două persoane, cu vârste de 26 şi 31 de ani, care au fost ridicate în cursul după-amiezei de marţi, 1 aprilie, şi duse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi.

"În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, au fost identificaţi şi aduşi la cercetări suspecţii comiterii infracţiunii de tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat parţial. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii acestei fapte de natură penală", a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit unor informaţii, cei doi ar fi avut complice o femeie, care i-ar fi aşteptat într-o maşină la distanţă mică de sediul companiei de transport, localizată pe strada Străpungere Silvestru, în zona cartierului Păcurari. Femeia a fost dusă şi ea la audieri, iar poliţiştii caută să găsească probe suplimentare care s-o incrimineze.

Hoţii, care s-au mascat cu cagule şi i-au pulverizat spray lacrimogen în faţa unui angajat al firmei, au furat în jur de 3.000 de euro, bani care au fost trimişi în plicuri sau în pachete din Grecia către Iaşi.

Vom reveni cu amănunte!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite