Anchetă cu „bâta groasă” într-o secţie de Poliţie: „Uite cum îi curge sângele, parcă-i un porc de Crăciun!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul ar fi fost agresat de poliţişti FOTO Arhivă
Individul ar fi fost agresat de poliţişti FOTO Arhivă

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis, marţi, 22 decembrie, să condamne la doi ani de închisoare cu suspendare un poliţist care ar fi agresat un bărbat. Alţi doi agenţi care au fost acuzaţi, în primă fază, că au participat la agresiune au fost achitaţi din lipsă de probe.

Agenţii Viorica Apostol, Vasile Aştefănoai şi Petru Câtea, poliţişti în Paşcani, au fost trimişi în judecată de către procurori în 2017, după o anchetă care a durat patru ani şi la finele căreia procurorul a considerat că cei trei au lovit un bărbat.

Acuzaţiile anchetorilor au fost confirmate şi de instanţa de fond, Judecătoria Paşcani, însă surpriza din dosar a venit ieri, la Curtea de Apel Iaşi. Aici, magistraţii au considerat că în cazul a doi dintre ei, Apostol şi Aştefănoai, nu sunt probe suficiente care să susţină o eventuală condamnare. Ambii au fost, astfel, achitaţi definitiv. Petru Câtea, în schimb, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. El va trebui să îi achite victimei, Gheorghe G., şi daune morale de 15.000 de lei. Suma va trebui plătită în solidar cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, au mai decis judecătorii.

25 de zile de îngrijiri medicale 

Poliţiştii au fost reclamaţi la Parchet în data de 19 martie 2013, pentru o faptă ce ar fi fost comisă în data de 16 ianuarie 2013. În acea zi, victima a consumat alcool la un bar din municipiul Paşcani şi, după ce s-a ameţit, a avut un conflict cu doi martori. După miezul nopţii, Gheorghe G. a fost încătuşat de poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Paşcani. “În această încăpere, persoana vătămată a fost dusă de către inculpaţi, care l-au aşezat în mijlocul camerei, cu faţa în jos şi încătuşat cu mâinile la spate, şi au început să-l lovească. Persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit a auzit-o pe inculpata Apostol Viorica cum îl înjura, după care l-a lovit cu picioarele peste corp (purtând pantofi cu toc)”, se menţiona în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai arătat că poliţistul Câtea a scos dintr-unul dintre fişete o “bâtă groasă”, cu care l-a lovit peste spate şi picioare pe bărbat. La un moment dat, agresiunile s-au oprit iar victima a fost aşezată pe holul din faţa biroului unde fusese bătut. Gheorghe G. l-a ameninţat pe poliţistul Câtea că va reclama la Parchet agresiunile suferite, moment în care poliţistul i-a mai dat un pumn în faţă şi i-a spus „Na, acum să mă ţii tu minte pe mine!”. „De faţă la acest ultim episod violent a fost inculpata Apostol Viorica, care a făcut următoarea remarcă: «Uite cum îi curge sângele, parcă-i un porc de Crăciun! Du-te, băi, porcule şi te spală!»”, au mai arătat procurorii.

După ce a fost eliberat, bărbatul a cerut ajutor medical prin 112 şi a obţinut un certificat medico-legal, care a confirmat că a fost bătut măr. A fost diagnosticat inclusiv cu o fractură în zona feţei, şi a avut nevoie de 23-25 de zile de îngrijiri medicale.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Sondaj: Pe cine ar prefera românii pentru funcţia de prim-ministru. Surpriza de pe primul loc

Informaţiile omise în cazul infirmierei care leşină după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite