Noul coronavirus „loveşte“ cablajele din Deva. Trei angajaţi de la SEWS R au fost diagnosticaţi cu Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SEWS R.
SEWS R.

Trei angajaţi ai fabricii de componente auto SEWS – R Deva au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus. O anchetă epidemiologică a avut loc în companie.

Trei angajaţi ai fabricii de componente auto din Deva au fost depistaţi pozitiv la testul pentru Covid-19. Doi dintre salariaţi au efectuat testele contra cost, fiind asimptomatici, în timp ce al treilea a ajuns la spital cu simptome specifice infecţiei cu virusul Covid-19.


Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara au efectuat o anchetă epidemiologică pentru a stabili ce alte persoane au intrat în contact cu angajaţii infectaţi cu noul coronavirus şi dacă se respectă regelementările în unitatea industrială, unde a fost declarat „focar” de noul coronavirus, a precizat medicul şef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău. Contacţii direcţi ai celor trei angajaţi au fost izolaţi, a mai precizat reprezentanta DSP Hunedoara.

Relaxarea şi faptul că oamenii nu au respectat măsurile minime de prevenţie şi de protejare (nu au păstrat distanţa şi nu au purtat masca de protecţie) a făcut ca astfel de focare să apară din nou în judeţ, consideră medicul.

„În judeţul Hunedoara, tot ce am avut focare s-au înregistrat din cauza relaţiilor interumane, în care nu s-a ţinut cont că dacă stai mai mult de 15 minute împreună cu cineva, chiar şi în aer liber, trebuie să păstrezi o distanţă de minim 1,5 metri, de preferat 2 metri. Dacă nu păstrezi această distanţă, atunci trebuie să porţi mască. Măsurile de relaxare nu înseamnă să eliminăm măsurile de protecţie individuale pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, care sunt foarte simple: masca, spălatul pe mâini cu apă şi săpun minimum 20 de secunde, iar când facem curăţenie acasă să avem acele dezinfectante pe bază de clor care să ajute la dezinfecţia casei”, a mai precizat dr. Cecilia Birău.

Aproape 3.000 de oameni lucrează, în trei schimburi, la fabrica de componente auto din Deva.


Mai puteţi citi şi:

Coronavirus în judeţul Hunedoara. Încă două decese: un muncitor la cablaje auto şi un bărbat de 62 de ani

Al doilea poştaş mort în Deva, cu Covid 19: „Răpusă de nepăsarea celor care nu au dezinfectat oficiile poştale”

Spitalele din judeţul Hunedoara au fost dotate cu corturi de triaj al pacienţilor, aduse de ISU

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite