Enigma nedescifrată a Sarmizegetusei Regia: ce soartă i se plănuia cetăţii antice în timpul „febrei aurului” din anii 1800
0Documente vechi de două secole, cercetate de arheologi, scot la lumină evenimentele stranii care au schimbat soarta Sarmizegetusei Regia. În anii 1800, ruinele „oraşului necunoscut până atunci” au fost invadate de localnicii cuprinşi de febra aurului. O mărturie a vremii arată cum au reacţionat autorităţile faţă de noua descoperire şi ce planuri aveau cu cetatea.
Mărturii despre comorile descoperite în preajma ruinelor Sarmizegetusei Regia, numită şi Grădiştea de Munte, datează de mai multe secole şi au intrat în folclorul local. O legendă din vremea Răscoalei lui Horea (1784) vorbeşte despre iobagul David Albu, dintr-un sat al Munţilor Orăştiei, căruia un duh îi dezvăluise ascunzătoarea unei comori imense de aur, ascunsă într-o peşteră. Albu a murit în ziua în care s-a spovedit preotului cu privire la comoara pe care o văzuse, dar de care nu se atinsese, iar locul unde ar fi fost îndrumat spre aur nu a mai fost găst.
Febra aurului, declanşată de descoperirea unui tezaur
Două decenii mai târziu, un alt localnic devenea erou al legendelor despre comori. În toamna anului 1802, Arimie Popa, un sătean din Ocolişu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păştea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur.
Arimie a pornit căutările, găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiţi printre rădăcinile unor copaci.
„Nu se putu bucura multă vreme de norocul său. Un duşman de-al său îl denunţase încă de la sfârşitul lui februarie lui Paul Torok, procurorul domeniului fiscal din Hunedoara. Pentru a distrage atenţia autorităţilor şi pentru a putea păstra o parte din monede, în ziua de 12 martie 1803, Popa a vărsat 280 de galbeni monetăriei din Alba Iulia. Sătenii din Ocolişul Mic, întărâtaţi de zvonurile despre comorile lui Arimie Popa, începând de pe la mijlocul lunii aprilie urcau tot mai mulţi în Ceata în căutarea aurului. Ei găseau de regulă 1 – 2 galbeni, pe care îi vindeau imediat. Negoţul cu bani a atras atenţia autorităţilor asupra marii descoperiri a lui Arimie Popa”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).
Ancheta care a precedat cercetarea ruinelor oraşului necunoscut
În primăvara anului 1803, Paul Torok, procuratorul domeniului fiscal al Hunedoarei, a ajuns la Grădiştea de Munte, dorind să afle locul de provenienţă al comorilor.
Paul Torok a notat existenţa ruinelor unui „oraş necunoscut până atunci”, a interzis continuarea săpăturilor pe munţii ce aparţineau fiscului, iar zona, pusă sub pază la acea vreme, a fost pentru prima dată cercetată sistematic de specialişti. Atunci au fost descoperite rămăşiţele unor temple, ale zidurilor aşezării, un turn şi o baie romană, însă în ce priveşte găsirea unor comori importante, autorităţile şi specialiştii aduşi în zonă nu au avut noroc.
Documentele vremii scot la iveală un eveniment mai puţin cunoscut, potrivit arheologului Aurora Peţan, preşedintele Fundaţiei Dacica. După goana după aur în care s-au implicat şi autorităţile austriece pe parcursul anilor 1803 – 1804, a fost propusă, drept compensaţie pentru cheltuielile înreprinse şi mijloc de a obţine profit, valorificarea pe bucăţi a Sarmizegetusei Regia, arată arheologul Aurora Peţan, într-un articol publicat pe dacica.ro.
Iată povestea stranie care a urmat goanei după aur:
„Minte luminată, contele Josef Bethlen, tezaurarul Transilvaniei (un fel de ministru al economiei şi finanţelor) înţelege valoarea ştiinţifică a vestigiilor şi încearcă să dea alt curs săpăturilor. Dar cu administraţia locală nu te pui… Cum nu poate obţine mare lucru, la sfârşitul săpăturilor trimite un tânăr inspector în metalurgie să facă un raport sintetic care să cuprindă descoperirile cele mai importante. (...) Este trimis aşadar Anton Bögözi de Oszdola să vadă care e treaba cu descoperirile de la Grădiştea Muncelului, să facă un raport rezumativ pentru cele două campanii de săpături şi să îl ajute pe cartograful oficial să facă planuri, schiţe şi desene. Bögözi fusese şcolit la Academia minieră din Schemnitz şi era considerat foarte capabil. Era inspector metalurg la atelierele de la Sibişel şi anchetase descoperirea ultimelor tezaure, în primăvara anului 1804, de către nişte cărbunari. După câteva zile de stat în cetate, în octombrie 1804, reuşeşte să sintetizeze cele mai importante descoperiri, dar finalizează raportul abia în primăvara următoare, la sfârşitul lui aprilie. Raportul ajunge la Tezaurariat, la contele Bethlen. Deşi originalul nu a fost găsit, există o copie: istoricul sas Karl Eder, cel dintâi care atribuie acestor ruine o origine dacică, a avut inspiraţia de a copia acest raport (şi altele), salvând astfel informaţii extrem de preţioase. Din acest text aflăm câteva lucruri extraordinare, pe care ochiul ager al tânărului inginer le-a surprins şi descris”, informează arheologul, în articolul de pe dacica.ro.
Inginerul a recomandat demontarea aşezării
Aurul mult râvnit de inginer nu s-a lăsat găsit, aşa că profitul real era, conform calculelor sale, aproape inexistent, scrie dacica.ro.
„Aşa că recomandă închiderea şantierului şi valorificarea altor resurse din zonă. Fierul, de pildă, şi pădurile nesfârşite ale fiscului. (...) O altă sursă o constituie metalele nobile, spune raportorul, pentru că la Costeşti, la acea vreme, încă se spăla aur în albia râului. Şi apoi, pietrele din cetate. Ohoho, ce afacere bună în mintea lui de miner! Plutaşii care urmau să facă aprovizionarea de la Hunedoara se puteau întoarce pe Mureş cu plutele încărcate cu piatră fasonată, care să fie vândută la câmpie. La o primă estimare, numai din zidul cetăţii s-ar fi putut scoate cca 300 stânjeni cubi de piatră frumos tăiată şi şlefuită, cu o granulaţie fină, iar încasările ar fi ajuns la 4-500.000 de florini. 300 de stânjeni cubi echivalează cu cca 2040 metri cubi; florinul valora, la acea vreme, 11,7 grame argint 900‰; 400.000 de florini (să luăm cifra cea mai mică) echivalează astăzi cu peste 2,4 milioane de euro (la un curs mediu actual de 520 euro/kg Ag)”, informează arheologul, în articolul publicat pe dacica.ro.
O colonie de muncitori a fost înfiinţată în zonă, iar pădurile au fost exploatate.
„Ce s-a întâmplat cu piatra din cetate? Nu ştim. Poate pe undeva, prin arhive, există răspunsul la această întrebare. Era cu adevărat rentabilă „demontarea” cetăţii şi vinderea ei, cu bucata, la câmpie? Se putea transporta piatra, fără mari cheltuieli, pe cei 4 km ai Dealului Grădiştii, până la plute? A putut trece neobservată şi neconsemnată o asemenea oroare? Au fost de acord superiorii inspectorului cu această propunere? Nu putem decât să sperăm la un răspuns negativ la toate aceste întrebări. Bethlen îşi făcuse atâtea griji în legătură cu acel şantier şi ceruse să nu se distrugă nimic, nici cel mai neînsemnat ciob, încât e greu de imaginat că şi-a dat acordul. (...) Pe de altă parte, ne putem întreba dacă sunt suficiente blocurile din preajma zidului fortificaţiei pentru a permite o reîntregire virtuală a sa până la înălţimea pe care o avea în Antichitate. A făcut cineva un calcul?”, informează arheologul.
Vă recomandăm şi:
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.
Matriţa dacică scoasă la iveală de furtuna din noaptea de Sânziene, în urmă cu doi ani, în Sarmizegetusa Regia, va fi expusă marţi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa este considerată un obiect unic şi foarte valoros, care poate oferi amănunte importante despre viaţa strămoşilor noştri, care au locuit în cetăţile dacice.
Se încarcă comentariile...
