Cum trăiesc două femei în blocul fantomă din munţi: „La 79 de ani crăp lemne ca un bărbat tânăr” VIDEO
0
Două femei singure se luptă să supravieţuiască în condiţii aprige, în jurul ruinelor unei exploatări de dolomită din Munţii Hunedoarei.
Timp de peste un secol, o cale ferată industrială a legat Hunedoara de Furnalul de la Govâjdia, aflat în centrul unei zone miniere izolate din munţi, în care munceau mii de oameni.
Începând din anii ´50, sute de familii venite din toate colţurile ţării s-au stabilit aici, în Ţinutul Pădurenilor, pentru a lucra în minele de fier din Teliuc şi Ghelari, la exploatările forestiere şi în carierele de talc, marmură şi dolomită.
În câţiva ani, în văile înguste şi umbroase şi în pădurile care împodobeau versanţii stâncoşi au apărut construcţii uriaşe de beton, concasoare, turnuri de apă, noi galerii de mină şi linii ferate, halde de steril, uzine de apă şi electrice, clădiri miniere, apeducte, colonii muncitoreşti. Câteva dintre vagoanele trenului industrial care transporta mangal, talc, dolomită şi minereu către combinatul diderurgic din Hunedoara erau rezervate muncitorilor şi localnicilor din Ţinutul Pădurenilor.
Din anii 2000, calea ferată îngustă care străbătea văile Govăjdiei şi Zlaştiului până la Hunedoara a fost dezafectată. Tot atunci, exploatările miniere de la Teliuc şi Ghelari s-au închis, iar uriaşa carieră de dolomită de la Crăciuneasa a intrat în conservare.
Crăciuneasa în 1998: FOTO: Gyllenberg, Bo / Järnvägsmuseet (Muzeul feroviar)
La sfârşitul anilor ´80, peste 400 de oameni lucrau la Crăciuneasa, exploatarea de dolomită aflată la trei kilometri de Govâjdia, pe valea pârâului Nădrab. Odată cu închiderea ei şi cu distrugerea căii ferate industriale, cei mai mulţi au plecat din zonă. Ana Şodrâncă (87 de ani), una dintre fostele angajate în cariera de la Crăciuneasa, a rămas singura locatară a blocului muncitoresc de la Crăciuneasa, o clădire cu 16 apartamente, ruinată aproape în întregime.
Bătrâna s-a încăpăţânat să rămână în blocul părăsit, cu acoperişul căzut, cu cărămizile şi tencuiala desprinse, în singura locuinţă care iarna mai este încălzită. A privit cu amărăciune cum rând pe rând clădirile exploatării industriale unde a lucrat trei decenii au fost dârâmate şi cum blocul său se ruinează de la an la an. „Am muncit la piatră, cu sapa şi târnăcopul 30 de ani şi am fost obişnuită cu traiul greu, cu frigul de pe carieră, căci săpam şi încărcam şi iarna, pe ger, însă acum, la aproape 90 de ani, singură aici, cel mai greu îmi este să crăp lemnele de foc”, povesteşte Ana.
Unul dintre puţinele ajutoare ale bătrânei este Ioana Corbeanu, o văduvă în vârstă de 79 de ani, care din când în când trece pe la Ana pentru a-i tăia lemne. Ioana locuieşte în cătunul Gura Spinului, la circa un kilometru de blocul „vecinei” sale.
„De 24 de ani trăiesc şi eu singură aici şi fără ajutor din partea vreunui bărbat. Am o pensie de urmaş după soţul meu care a muncit în cariera de piatră, un venit care abia îmi ajunge să supravieţuiesc. Au fost zile în care am trăit cu un colţ de pâine şi cu mere, în care ameţeam din cauza foamei, însă am mai lucrat pe la unii şi pe la alţii, am tăiat lemne, am îngrijit păsări de curte, am săpat grădini, ca să pot să îmi asigur pâinea. Am aproape 80 de ani şi sparg lemne ca un bărbat tânăr”, povesteşte Ioana. Cele două femei susţin că îşi doresc doar să treacă peste iarnă cu bine.
1998: FOTO: Gyllenberg, Bo / Järnvägsmuseet (Muzeul feroviar)
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
