Aproape de tragedie din cauza unei sobe neîngrijite. O femeie şi şase copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane au ajuns în această dimineaţă la spitalul de urgenţă din Petroşani, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, provenit de la soba din apartament.

O femeie din Petrila, împreună cu cei şase fii ai săi, cel mai mic de doar două luni şi cel mare de 21 de ani, au fost la un pas de moarte, în această dimineaţă.

Au lăsat nesupravegheată o sobă improvizată în apartamentul în care locuiesc, astfel s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Femeia s-a trezit în cursul dimineţii şi a reuşit să strige după ajutor. A fost auzită de vecinii, care au forţat uşa şi au intrat în locuinţă pentru a scoate victimele pe holul blocului.

Între timp, oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns paramedicii SMURD. Victimelor le-a fost acordat ajutorul medical de urgenţă şi au fost trimise la spitalul din Petroşani.

Toate cele şapte persoane au rămas sub supraveghere medicală.


Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Accident rutier grav la intrarea în Haţeg, în cea mai periculoasă zonă a Drumului Naţional 66

Un accident grav s-a petrecut în acastă seară pe Drumul Naţional 66, la intrarea în oraşul Haţeg. Doi oameni au ajuns la spital, răniţi în urma impactului dintre două autoturisme.

Accident mortal pe şoseaua Deva – Ilia: o tânără a murit în impactul maşinii cu un camion intrat pe contrasens

Un accident grav s-a petrecut în această dimineaţă pe DN 7, între Deva şi Ilia. O tânără de 27 de ani, din Deva, a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit de autotrenul care circula pe contrasens.

Accident mortal în Hunedoara. A murit un adolescent de 18 ani, pe şoseaua Hunedoara - Teliucu Inferior

Un accident grav a avut loc pe şoseaua Hunedoara – Teliuc, la ieşire din municipiu. Un adolescent de 18 ani a murit, iar un minor de 14 ani a fost rănit, după ce ambii s-au prăbuşit din remorca încărcată cu fân a unei Dacia Pick Up.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite