Instinctul impresionant al unei pisici. Deși salvată de pompieri dintr-un incendiu, s-a întors după puii ei. Deznodământul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu au reușit să salveze o pisică dintr-un incendiu izbucnit într-o locuință, însă felina s-a întors după puii ei.

Pisică. FOTO Arhivă
Pisică. FOTO Arhivă

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în judeţul Giurgiu, şi, deşi a fost salvată de pompieri pe un geam, din locuinţa inundată de fum, a intrat din nou în casă şi nu a vrut să iasă până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi.

Întâmplarea cu adevărat emoționantă vine din localitatea Stăneşti, județul Giurgiu.

ISU Giurgiu a fost solicitat, în noaptea de joi spre vineri, să intervină în localitatea Stăneşti după ce casa unei familii a luat foc. Când au văzut fumul, proprietarele locuinţei, două femei cu vârste de 63, respectiv 33 de ani, au ieşit afară din casă şi au solicitat ajutor autorităţilor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei şi la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi”, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu, pentru Agerpres.

„Nu a ieșit până nu și-a văzut și puii salvați”

Cele două localnice au reușit să se ferească de pericol, dar nu au uitat de animăluțele lor.

„Femeile au spus că în casă se mai aflau o pisicuţă și doi pui, care nu reuşiseră să iasă. Pompierii au pătruns în locuinţa afectată de incendiu şi inundată cu fum, pe un geam, şi au reuşit să salveze pisica, dar aceasta a intrat la loc în casă şi nu a ieşit până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Acoperişul, podul casei şi camera în care se afla soba au ars în urma incendiului, iar alte două încăperi au fost afectate de fum.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum deteriorat.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite