Viața după tornadă la Matca, cel mai mare bazin legumicol din țară: „Am salvat ce se putea, acum reparăm solariile”

0
Publicat:

Furtuna de zilele trecute a pus la pământ sute de hectare de culturi cu legume în câmp, dar și solarii, din județul Galați. De departe, cei mai afectați au fost producătorii din Matca, cel mai mare important bazin legumicol al țării.

Solarii distruse la Matca FOTO: Gheorghe Marin
Solarii distruse la Matca FOTO: Gheorghe Marin

Matca, cel mai cunoscut bazin legumicol din ţară, a fost lovit de o tornadă care a distrus sute de solarii. Căpriorii serelor au cedat, iar foliile au fost smulse. În sere, fermierii aveau roșii, castraveți, ardei, varză și vinete. Unele solarii au fost distruse în totalitate, altele parțial.

În pofida pierderilor, viața merge mai departe la Matca, iar producătorii nu au timp de odihnă. După ce și-au evaluat pagubele, oamenii au început să repare solariile.

 „A fost o tornadă foarte puternică. Mi-a distrus două solarii. Aveam castraveți și roșii. S-au rupt căpriorii, iar folia a fost luată de vijelie. A fost și cu piatră. Nu am văzut niciodată o tornadă așa puternică. În solarul unde aveam castraveți nu am mai putut salvat nimic. În cel cu roșii apucasem să le adun. Acum ne-am apucat de treabă. Nu avem timp de odihnă. Trebuie să reparăm serele, să cumpărăm folie….Pentru stâlpi am fost tocmai în județul Bacău”, spune Sorin Dragomir.

Solarii cu ardei, rupte de furtună FOTO: Gheorghe Marin
Solarii cu ardei, rupte de furtună FOTO: Gheorghe Marin

„Am solariile distruse parțial. Acolo unde căpriorii s-au rupt și au căzut peste legume nu am mai putut salva nimic. Cu natura nu te pui, ce putem face? Trebuie să ne apucăm de reparat”, spune un alt producător.  

Deși producția de legume va fi mai mică, fermierii din Matca susțin că prețurile în piața din localitate, acolo unde își vând produsele, sunt, deocamdată, neschimbate. 

Este al doilea an la rând când solariile din Matca sunt distruse de furtună. Anul trecut, tot în vară, o vijelie cu aspect de tornadă a rupt stâlpii de susţinere ai serelor.

Matca, din Galați este cel mai mare bazine legumicol din ţară, cu peste 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp. 

Cultură de varză, distrusă de furtună FOTO: S. Diaconu/Facebook
Cultură de varză, distrusă de furtună FOTO: S. Diaconu/Facebook

Bilanțul pagubelor provocate de furtună

În județul Galați, furtuna a afectat culturi din câmp și solarii din 15 localități, susține conducerea Direcției Județene de Agricultură, care a făcut bilanțul pagubelor.

„Pagubele estimate sunt: 6.000 de hectare floarea-soarelui, 6.500 de hectare de porumb, legume în câmp 19 hectare, iar în spații protejate  hectare sunt peste120-130 de hectare. Aceste evaluări vor fi cuprinse într-un raport și vor fi trimise la minister. Vom vedea ce măsuri va lua Ministerul Agriculturii”, susține Nelu Costea, directorul Direcției Județene pentru Agricultură.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite