Valori culturale armene expuse la Dunărea de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia este organizată de Muzeul de Istorie în colaborare cu Uniunea Armenilor din România – Filiala Galaţi, Biblioteca „V.A.Urechia” Galaţi şi Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale şi va fi vernisată vineri, 19 septembrie 2014, ora 12.00.

Expoziţia readuce în atenţia publicului tradiţia şi diversitatea culturală a comunităţii armene, care a avut în decursul vremurilor, alături de alte comunităţi etnice locale, un rol important în conturarea vieţii sociale, religioase, economice şi politice a oraşului Galaţi. 

În cadrul expoziţiei pot fi admirate obiecte tridimensionale, carte veche, matrice sigilare şi documente reprezentative, datate sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, menite a purta vizitatorul într-un periplu istoric la Dunărea de Jos alături de comunitatea armeană din Galaţi.

Evenimentul va avea loc la Muzeul „Casa Cuza Vodă” din strada Al. I. Cuza, nr. 80.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite