Un român a inventat aparatul care detectează substanţele periculoase din mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Apetrei (41 ani) este profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din Galaţi, departamentul Fizică, Chimie şi Mediu, dar şi cercetător ştiinţific la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Dascălul a creat un aparat cu senzori extrem de specializaţi, capabili să identifice substanţele chimice din mâncare, dar şi substanţele nocive din produsele alimentare.

Profesorul Constantin Apetrei a fost pasionat de Istorie şi Geografie de când se ştie. S-a înscris însă la Liceul de Chimie Alimentară din Suceava, iar decizia de a urma o facultate unde Chimia şi Fizica sunt materiile de bază a venit după ce a participat la o olimpiadă de Istorie, unde a realizat că ar avea prea mult de recuperat pentru a putea să îşi urmeze pasiunea. 

A descoperit în timpul facultăţii că este la fel de pasionat de Fizică şi Chimie, luând ulterior decizia de a face şi un master pe Chimie Organică şi Chimie Fizică. Şi-a început apoi cariera universitară ca preparator la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, iar în 1999 a plecat în Spania pentru a face doctoratul, pe un proiect european, ce privea crearea unui degustător electronic pentru detectarea calităţii vinurilor roşii. 

”A fost foarte interesant, pentru că proiectul presupunea construirea unui nas electronic, a  unei limbi electronice  şi a unui ochi electronic. Degustătorii sunt destul de puţini şi nu îi poţi aduce când vrei tu. Din acest motiv, s-a venit cu ideea creării acestui dispozitiv, care să înlocuiască degustătorii în ceea ce priveşte efectuarea anumitor analize”, ne explică Constantin. 

Aparatul are însă limitele lui. De pildă, el indică dacă aciditatea unui vin sau altul este bună sau nu, dar nu poate spune dacă gustul produsului este satisfăcător sau lasă de dorit. Proiectul a ajuns la stadiul de prototip, dar degustătorii din Spania s-au opus ideii unui degustător electronic, de teamă să nu fie înlocuiţi în timp, iar companiile interesate au renunţat la dispozitiv.  Profesorul gălăţean s-a implicat în 2004 într-un alt proiect, tot în Spania, extrem de interesant, ce presupunea crearea unui dispozitiv cu senzori specializaţi, capabili să detecteze şi să urmărească prospeţimea alimentelor. 

”M-am ocupat de senzorii masici, deci senzorii care detectează masa produsului. Am făcut teste pe peşte, unde substanţele volatile care se degajă ca urmare a învechirii sau denaturării peştelui au o anumită compoziţie chimică, care interacţionau cu senzorii de masă  şi aceştia îşi schimbau frecvenţa de vibraţie. Asta înseamna că peştele şi-a modificat masa, deci era vechi sau denaturat”, explică dascălul. Proiectul a avut nevoie de finanţare masivă, de ordinul a milioane de euro, pentru a fi finalizat.

Identifică adrenalina, dopamina şi serotonina  din alimente

Constantin Apetrei a revenit în România în 2007, finalizându-şi doctoratul la Universitatea ”Dunărea de Jos”. A parcurs între timp toate treptele universitare, devenind asistent universitar, lector şi apoi profesor universitar. Mânat de dorinţa de a crea un dispozitiv care să detecteze rapid substanţele din produsele alimentare care dăunează sănătăţii populaţiei, dar şi a produselor alimentare alterate, Constantin a aplicat pentru a obţine finanţare de la Guvernul României, astfel încât proiectul său să fie pus în practică. 

”Pasiunea mea au fost senzorii pentru lichide, ceea ce se numeşte limbă electronică. Este o combinaţie între Chimie, Fizică, Statistică şi Electrochimie şi asta mi-a plăcut foarte mult”, ne dezvăluie profesorul. În 2011, a obţinut finanţare pentru proiectul amintit, ce reprezintă o inovaţie ştiinţifică ce va face cu siguranţă multă vâlvă în anii ce vor urma. Este vorba de un dispozitiv ce foloseşte pe lângă senzori, şi biosenzori, ce detectează compuşii din produsele alimentare, cum ar fi enzimele.  

image

Dispozitivul creat de dascăl poate detecta substanţele toxice din alimente FOTO Valentin Trufaşu

Aparatul are o specificitate extrem de bine determinată, spre deosebire de senzorii clasici care detectează tot ce există într-un produs, nu doar un singur compus, dispozitivul fiind capabil să determine inclusiv cantitatea unui compus sau altul dintr-un aliment. În plus, dispozitivul are nevoie doar de o picătură de lichid pentru a face o determinare precisă, spre deosebire de aparatele existente la ora actuală, care au nevoie între 25 şi 50 de mililitri de substanţă. O mică bucată de carne sau peşte este pusă într-o substanţă, rezultând un amestec (emulsie), care este analizat apoi de senzorii şi biosenzorii dispozitivului creat de cercetătorul gălăţean.

Inovaţia cu care a venit profesorul Constantin Apetrei este detectarea aminelor biogene din produsele alimentare, pentru că unele sunt benefice pentru sănătate, cum ar fi adrenalina, dopamina, noradrenalina şi serotonina, iar altele sunt toxice, rezultând în urma degradării alimentelor, fiind vorba de histamină (care generează alergii sau poate provoca chiar moartea) şi tiramină ( ce apare în produsele care nu sunt fermentate corect, cum ar fi varza murată).

O nouă creaţie-dispozitivul care identifică aditivii din mâncare

Proiectul a fost finalizat în iulie 2016 şi va urma ceea ce se numeşte un transfer de cunoştinţe către industrie, pentru ca dispozitivul să fie certificat şi produs pe scară largă, urmând să ajungă în dotarea autorităţilor cu competenţe în domeniul alimentar. Preţul dispozitivului ar varia între 2.000 şi 3.000 de euro, dacă va fi produs în masă şi în funcţie de substanţele pe care producătorul urmăreşte să le detecteze.

image

Profesorul analizează datele transmise de invenţia sa FOTO Valentin Trufaşu

”Se va putea face un control rapid al calităţii la peşte sau la carne. Mergi la piaţă şi nu ştii dacă peştele este proaspăt sau nu. Oamenii apreciază din ochi acest gen de lucru, pe când dispozitivul îţi spune cu certitudine dacă este proaspăt sau nu, pentru că rezultatul vine în câteva minute. Dacă un peşte este toxic, poate pune în pericol sănătatea populaţiei şi aici este utilitatea aparatului. Poţi dezvolta o alergie după ce consumi un  astfel de peşte, dar poţi să faci şi o criză hepatică”, ne precizează dascălul gălăţean.

Sistemul dezvoltat de Constantin Apetrei este similar cu un glucometru, un dispozitiv care măsoară glucoza din sânge. Următorul pas pentru profesorul din Galaţi este crearea unui dispozitiv pentru autentificarea alimentelor, dar şi identificarea cu exactitate a aditivilor din acestea. ”Se va putea analiza rapid dacă un aliment este falsificat sau nu, ori dacă un produs are sau nu originea declarată de producător, cum ar fi cazul vinurilor. De asemenea, se va putea verifica, la sucurile naturale, cât este suc şi cât este colorant”, îşi prezintă cercetătorul gălăţean următoarea invenţie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite