RĂZBUNARE: Gardieni de la Penitenciarul din Galaţi, atacaţi cu briceagul de doi foşti deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul din Galaţi
Penitenciarul din Galaţi

Doi agenţi de pază de la Penitenciarul din Galaţi au avut parte de o întâmplare sângeroasă. Pe când  ieşeau dintr-un bar din cartierul Micro 20, au fost atacaţi de către alţi doi indivizi, despre care surse din cadrul penitenciarului spun că sunt foşti deţinuţi. Motivul încăierării este, deocamdată, învăluit în mister.

Ghinionul i-a urmărit pe doi gardieni de la Penitenciarul din Galaţi după terminarea programului de muncă. La ieşirea dintr-o cârciumă din Micro 20, bărbaţii au dat nas în nas cu doi indivizi înarmaţi. Confruntarea verbală a degenerat într-o bătaie, soldată cu rănirea paznicilor.

„Întâlnirea s-a soldat pentru paznicul de 26 de ani cu o plagă înjunghiată la membrul superior, iar pentru cel în vârstă de 30 de ani, cu un traumatism. Nu a fost necesară internarea“, a declarat Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi.

Poliţia a dat de urma suspecţilor atacatori, care sunt acum cercetaţi pentru port ilegal de arme în locuri publice.

„În urma unui conflict spopntan, cei doi bărbaţi au fost atacaţi de nişte persoane necunoscute care i-au înjunghat cu un briceag. În cauză există deja doi suspecţi care sunt cercetaţi petnru infracţiunea de port fără drept de cuţit în loc public“, a spus Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite