Primăria a luat primele măsuri în scandalul locuinţelor dezastru pentru medici: o şefă de serviciu, destituită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartament de serviciu pentru medicii gălăţeni FOTO Georgia Mocanu

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a anunţat că măsurile nu se vor opri aici şi că incompetenţa şi reaua-credinţă vor fi pedepsite cu asprime în instituţie. De asemenea, edilul şi-a prezentat scuze publice pentru situaţia creată.

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a anunţat măsuri dure faţă de persoanele din administraţie care „prin incompetenţă şi rea-credinţă” au contribuit la declanşarea scandalului locuinţelor dezastru pentru medicii de la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.  

„Faptul că municipalitatea gălăţeană doreşte să facă tot posibilul să ofere locuinţe de serviciu specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în oraşul nostru este un act de normalitate. Faptul că aceste locuinţe de serviciu, care nu au apucat să intre în programul de igienizare şi reparaţii după ce au fost eliberate de către foştii chiriaşi, au ajuns să fie prezentate ca fiind bune de locuit, reprezintă ori rea credinţă ori incompetenţă din parte funcţionarilor publici care au creat această situaţie”, a declarat primarul Pucheanu.

„Drept pentru care astăzi şefa serviciului Fond Locativ a fost demisă. Administraţia şi municipiul Galaţi au nevoie de profesionişti şi specialişti în toate domeniile, iar sprijinul nostru în vederea atragerii lor către oraşul nostru nu se va opri aici şi nici nu se va împiedica de incompetenţă sau rele intenţii. Prezint public scuzele mele medicilor pentru situaţia creată şi sper ca pe viitor să nu ne mai confruntăm cu astfel de cazuri”, a adăugat edilul Galaţiului.

Apartament de serviciu pentru medicii gălăţeni FOTO Georgia Mocanu
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite