O fetiţă de trei ani dintr-o comună din Galaţi a fost sfâşiată de câinele unei vecine
0
Deşi medicii de pe ambulanţă au ajuns destul de repde la locul tragediei, nu au mai putut face nimic pentru biata fetiţă. Trupul neînsufleţit a fost dus la morga Spitalului din Târgu Bujor pentru necropsie.
UPDATE ora 13.00
Ieri, în jurul orei 17.00, poliţiştii din comuna Drăguşeni au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, în urmă cu puţin timp, pe raza satului Fundeanu, o fetiţă de 3 ani a fost muşcată de un câine.
În baza celor sesizate, s-a constituit o echipă complexă de cercetare formată din poliţiştii de ordine publică şi tehnicieni criminalişti care, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, s-au deplasat la faţa locului.
În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că fetiţa de 3 ani, pe fondul nesupravegherii, a ieşit din curtea casei, a traversat strada şi a intrat în curtea unui localnic, unde a fost atacată de câinele acestuia, care s-a eliberat din lanţ.
În urma atacului, fetiţa a suferit numeroase leziuni şi a decedat în drum spre spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
_________________________________________________________________________________
Din primele informaţii, se pare că fetiţa se afla cu mama ei în vizită la o prietenă, în localitatea gălăţeană Fundeanu. Când au trecut prin dreptul câinelui, copilul s-a apropiat prea tare de unul dintre câini care a a atacat-o. Ce a urmat nu poate fi descris: fetiţa s-a ales cu multe rani, inclusiv la gât. Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să o resusciteze mai bine de o oră şi jumătate, însă nu au reuşit să îi salveze viaţa. Aceştia au spus că au fost şocaţi de felul în care arăta copilul.
De asemenea, potrivit medicilor, alţi trei câini erau în curtea casei. Poliţia a demarat o anchetă. Vom reveni cu amănunte.