Noul proprietar al combinatului siderurgic de la Galaţi a cumpărat două firme franceze din industria auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Sanjeev Gupta FOTO Arhiva Adevărul
Omul de afaceri Sanjeev Gupta FOTO Arhiva Adevărul

Cele două firme - Saint Jean Poitou şi Fonderie du Poitou Fonte - produc piese auto (în special pentru motoare), se află în vestul Franţei şi au împreună 600 de angajaţi. Ele au fost vândute la o licitaţie câştigată finalmente de GFC Alliance.

Alianţa GFG, condusă de omul de afaceri Sanjeev Gupta, prin grupul industrial  Liberty,  a câştigat licitaţia pentru două companii franceze producătoare de componente auto din Poitou -  regiunea Nouvelle Aquitaine. Urmare hotărârii luate de autorităţile din Lyon şi Poitiers, Liberty a devenit proprietarul fabricilor Saint Jean Industries Poitou şi Fonderie du Poitou Fonte, şi astfel a securizat sute de locuri de muncă ale personalului care lucra în cele două unităţi.

Ca rezultat al hotărârii, GFG poate începe implementarea unui plan complex de refacere a fabricilor, revizuirea registrului de clienţi şi comenzi, introducerea LMOS (Liberty Manufacturing Operating System – Sistemul de Producţie Liberty), investiţii în echipament şi mentenaţă.

Această achiziţie va securiza locurile de muncă a 600 de angajaţi din ambele fabrici, care produc o serie de componente pentru motoare auto. Noua entitate se va numi Liberty Engineering Poitou, care încorporează Liberty Aluminium Technologies Poitou şi Liberty Cast Products Poitou.

Această achiziţie face parte din strategia GFG de a-şi mări şi diversifica prezenţa în sectorul industrial francez şi de a reafirma rolul său ca jucător industrial major în Franţa. Totodată, prin aceste achiziţii GFG Alliance este mai aproape de a pune în aplicare strategia sa de a achiziţiona unităţi care îi vor permite să creeze o platformă prin care să contribuie la dezvoltarea vehiculelor electrice, pentru care vor fi necesare canităţi semnificative de aluminiu.

GFG Alliance se va concentra pe consolidarea producţiei de aluminiu în linii de business globale care vor include şi cele două fabrici din Poitou.    

Cele două unităţi vor intra în portofoliul de companii pe care GFG Alliance le deţine deja în Franţa -  Durisotti  al doilea mare jucător francez pe piaţa de convertoare auto, Liberty Wheels France singurul producător francez de jante din aluminiu şi Liberty Aluminium Dunkerque cea mai mare topitorie de aluminiu din Europa.

Retenţia unei forţe de muncă valoroase, de 600 de angajaţi, care lucrează la fabricile din Nouvelle Aquitaine îi va permite Alianţei GFG să capitalizeze pe expertiza deosebit de importantă pe care o deţine echipa locală. Grupul Liberty va lucra îndeaproape cu echipa de management pentru a îmbunătăţi fluxurile operaţionale de lucru pentru ca fabricile să îşi diversifice gamele de produse şi să îşi crească cota de piaţă.


Totodată, pentru că ambele fabrici utilizează material reciclat pentru a produce componentele auto, achiziţia acestora este încă un pas important pentru GFG Alliance în crearea unui lanţ de aprovizionare bazat de conceptul de ALUMINIU VERDE (GREEN-ALUMINIUM) şi GREENSTEEL, pentru care utilizarea în procesul de producţie a unui voulm mare de materiale reciclate este o component cheie. 

„Este un moment important atât pentru cele două unităţi de producţie cât şi pentru grupul nostru. De asemenea este un rezultat extraordinar pentru cele două echipe pe care ne bucurăm să le primim în familia GFG şi în portofoliul de companii franceze care este în continuă creştere. Am afirmat încă de la început importanţa pe care piaţa franceză o are pentru noi, iar achiziţia acestor producători auto specializaţi are o semnificaţie strategică majoră, pentru că obiectivul nostru este să ne extindem mai întâi local, iar apoi internaţional, şi totodată să oferim locuri de muncă sustenabile şi să creştem abilităţile echipelor”, a declarat despre cele două achiziţii dr. Douglas Dawson, Chief Executive al Liberty Industries Group.

„Această achiziţie ne permite creşterea cotei de piaţă şi serveşte obiectivului nostru de a ne dezvolta capabilităţile ca furnizor strategic principal pentru sectorul auto din Europa. Aştept cu nerăbdare să vizitez ambele fabrici pentru o primire aşa cum se cuvine a noilor noştri colegi în grupul de companii franceze”, a adăugat Dawson.

„Decizia autorităţilor ne bucură. Noua achiziţie ne permite nu numai să păstrăm locurile de muncă de la cele două fabrici, dar şi sute de alte locuri de muncă din cadrul mai larg al lanţului de distribuţie al grupului. Dialogul cu angajaţii a fost excelent şi extrem de constructiv. De asemenea aş vrea să menţionez eforturile realizate împreună cu echipa Renault-Nissan pentru a finaliza această tranzacţie. Toate acestea sunt premise ale un viitor promiţător pentru noua companie creată. Mulţumirile noastre merg către toţi cei implicaţi în proces, echipei celor două unităţi, clienţilor şi autorităţilor franceze”, a spus şi Philippe Baudon,  Engineering Group Chief Operating Officer al Liberty – Europa.

Despre GFG Allience

GFG Alliance are sediul central la Londra şi este un grup internaţional de companii fondate şi conduse de familia britanică Gupta. GFG Alliance are o cifră de afaceri anuală de peste15 miliarde de dolari şi 15,000 de angajaţi. Grupul are mai multe linii de business în industrii precum energie, metalurgie, inginerie, resurse naturale şi servicii financiare, toate unite de o strategie de business comună.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite