Motivul surprinzător pentru care a fost anulată licitaţia pentru renovarea spitalului judeţean din Galaţi
0
Procedurile vor fi reluate, dar conducerea Consiliului Judeţean Galaţi spune că întârzirea generată de anularea primei licitaţii ar putea fi recuperată fără probleme. Anularea licitaţiei a venit după ce o serie de potenţiali ofertanţi au reclamat că unele dintre condiţiile impuse prin caietul de sarcini ar fi ilegale.
Lansat, în iunie 2018, cu mare entuziam, proiectul pentru renovarea şi reabilitarea termică a Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi s-a împotmolit în faza licitaţiei, aşa că unicul ofertant (asocierea Euromateria SRL - Pessina Construzioni SPA & SC S&M Expert Project SRL, care deja are lucrări în zonă, fiind câştigătoarea contractului pentru consolidarea spitalului) poate spune că a a reuşit fără loc.
După cinci luni de contestaţii (formulate de o serie de potenţiali ofertanţi) şi analize, s-a ajuns la concluzia că documentele pentru licitaţie a fost făcute prost şi că unele dintre condiţiile impuse prin caietul de sarcini contravin legii.
Licitaţia pentru contractul cu o valoare de 36 de milioane de lei apare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) ca fiind anulată pe 12 noiembrie 2018, pentru „abateri grave de la prevederile legislative, care afectează procedura de atribuire sau fac imposibilă încheierea contractului”.
Mai exact, Consiliul Judeţean a impus, în mod eronat, o cifră de afaceri prea mare potenţialilor ofertanţi. „În Fişa de date a achiziţiei s-a solicitat, în mod eronat, o cifră de afaceri de 90.000.000 de lei. Astfel, este depăşit pragul legal instituit de Legea nr. 98/2016, conform căruia cifra de afaceri minimă anuală impusă operatorilor economici nu trebuie să depăşească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziţie publică. Modificarea cerinţei privind cifra de afaceri nu mai este posibilă ulterior depunerii ofertelor de participare”, se arată în decizia de anulare a procedurii publicată de SEAP.
În aceste condiţii, CJ Galaţi va trebui să scoată din nou la licitaţie contractul. Conform conducerii instituţiei, se lucrează deja la documentaţia necesară pentru reluarea procedurii. Preşedintele Costel Fotea a dat asigurări că întârzierea atribuirii contractului nu va afecta derularea lucrărilor, pentru că, potrivit cerinţelor proiectelor cu fonduri europene, lucrările de consolidare nu pot fi suprapuse cu cele de eficienţă energetică.