Misiuni cu repetiţie. Poliţiştii de frontieră gălăţeni au confiscat zeci de mii de ţigarete de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit 35.600 de ţigarete disimulate în două autoturisme, unul pe sensul de intrare în ţară în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier şi unul în municipiul Galaţi

La Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier/ I.T.P.F.Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean din Republica Moldova, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria.

Ca urmare a valorificării unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.

„În urma controlului amănunţit efectuat, au fost descoperite ascunse în locaşuri special amenajate, în pragurile, podeaua spate şi lonjeroanele autoturismului, 29.600 ţigarete marca Plugarul şi Winston, cu timbru de acciză R. Moldova. Ţigările, în valoare totală de 7.425 lei, şi autoturismul, în valoare  de 13.260 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei”, a declarat comisarul şef de poliţie Tănase Vică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.       

image

La o distanţă de doar câteva ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale cu produse de tutun, au oprit în trafic, pentru control, în municipiul Galaţi, un autoturism marca Daewo Matiz, înmatriculat în România, condus de un cetaţean român. Bărbatul era însoţit de P. Oksana, în vârstă de 41 ani cetăţean ucrainean.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia au fost descoperite 6.000 de ţigarete marca Ashima despre care P. Oksana, a declarat că îi aparţin şi urma să le comercializeze într-o piaţă din municipiul Galaţi.

Ţigările, în valoare totală de 1.335 lei,  au fost ridicate în vederea confiscarii, iar persoanei în cauză i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite