Mărfuri falsificate de 100.000 de euro confiscate la Vama Galaţi. Vezi aici despre ce bunuri e vorba

0
0

162 de articole diverse reţinute la Punctul vamal Poştă din cadrul DJAOV Galaţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, inspectorii vamali de la Punctul vamal Poştă din cadrul Direcţiei Judeţene Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi au reţinut, în vederea confiscării, 162 bucăţi articole diverse de îmbrăcăminte, incălţăminte, marochinărie, ceasuri şi medicamente, pentru care exista suspiciunea că ar fi contrafăcute. Valoarea de piaţă a produselor originale depăşeşte 111.000 de euro (aproximativ 450.000 de lei).

image

La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul vamal Poştă din cadrul Direcţiei Judeţene Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi au fost deschise pentru controlul vamal trei colete sosite din China, destinatarul bunurilor fiind un cetăţean din Galaţi.
În urma verificării conţinutului coletelor, inspectorii vamali aparţinând compartimentului Drepturi de Proprietate Intelectuală din cadrul DRAOV Galaţi au descoperit 162 bucăţi articole diverse de îmbrăcăminte, incălţăminte, marochinărie, ceasuri şi medicamente, pentru care exista suspiciunea că ar fi contrafăcute.


Bunurile aparţin unor branduri cunoscute (Louis Vuitton, Diesel, Calvin Klein, Adidas, Nike, Lacoste, Antonio Biaggi, Hugo Boss, Chanel, Armani, Hello Kitty, Prada, Miu Miu, Chloe, Versace, Hublot, Mont Blanc, D&G, Cialis), iar dacă ar fi originale, valoarea de piaţă a acestora ar depăşi 111.000 de euro ( aproximativ 450.000 de lei).
Conform declaraţiei destinatarului, acesta a vizitat China cu puţin timp în urmă împreună cu câţiva prieteni, de unde au achiziţionat bunurile respective, pe care ulterior le-au expediat în România în colete.

image


Reprezentanţii autorităţii vamale gălăţene au luat măsura reţinerii bunurilor în vederea verificării autenticităţii acestora, notificând în acest scop titularii mărcilor respective, care în cazul unor contrafaceri, vor decide daca acestea vor fi distruse sau vor putea fi donate unor centre de instituţionalizare.

image

Aceste măsuri au fost luate în conformitate cu prevederile REGULAMENTULUI (CE) nr. 1383/2003 AL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE, privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.

image
Galaţi


Ultimele știri
Cele mai citite