Irakian cu permis auto fals, descoperit la intrarea în România. Ce sumă nebună pretinde că a plătit pentru document
0Tânărul în vârstă de 21 de ani, care are cetăţenie irakiană, dar este domiciliat în Bucureşti, s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
Poliţişti de frontieră gălăţeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean irakian care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, ce avea însemnele autorităţilor din Irak.
Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, când poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au oprit pe comunicaţia E 87, în dreptul Portului Bazinul Nou, un autoturism marca Hyundai Sonata, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul irakian Hilal T., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza municipiului Bucureşti.
„La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Irak. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au observat că permisul de conducere în cauză este fals”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la un conaţional, în schimbul sumei de 3.000 de dolari. Suma este cu mult mai mare decât cele declarate de alţi şoferi prinşi cu permise false. De obicei, un astfel de document falsificat se tranzacţionează, se pare, cu între 150 şi 500 de euro.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.