Incendiu de proporții în Tecuci. Două gospodării și șapte spații comerciale au fost afectate

0
Publicat:

Un incendiu de proporții a izbucnit joi după-amiază la o locuință din Tecuci, situată la intersecția străzilor Unirii și Ștefan cel Mare. Flăcările s-au extins rapid la o casă din apropiere și au pus în pericol și alte imobile, a precizat ISU Galați. Pompierii s-au luptat ore întregi cu flăcările.

Acoperișul făcut scrum. FOTO: ISU Galați
Acoperișul făcut scrum. FOTO: ISU Galați

Intervenția, la care au participat 43 de salvatori, a presupus și implicarea a 6 mașini de stingere, o autoscară mecanică, o cisternă și o ambulanță SMURD.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat. Fiind vorba de un pod comun al locuințelor celor 9 proprietari afectați, incendiul s-a răspândit cu repeziciune distrugând următoarele:

- două gospodarii au fost deteriorate, o a treia fiind afectată doar de fum;

- ⁠sapte spații comerciale au fost deteriorate;

Unul dintre proprietari, o femeie în vârstă de 32 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportată de ambulanța SMURD la Spitalul Municipal din Tecuci.

Au fost salvate bunurile din magazine, incendiul manifestându-se cu predilecție la poduri. A fost afectată în total o suprafata de 600 mp de acoperiș, din care 420 mp distruși iar 120 mp afectați.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite