În atenţia patronilor gălăţeni: termenul de depunere a declaraţiilor fiscale pe iunie a expirat
0Operatorii economici care nu au depus la Fisc, până ieri, raportările contabile pentru iunie, riscă sancţiuni drastice. Cei care se grăbesc, mai pot spera la clemenţa inspetorilor în următoarele două-trei zile.
Obligaţia depunerii le revine operatorilor economici care, în exerciţiul financiar precedent, au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Obligaţia este prevăzută de prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.