FOTOGALERIE  O femeie a murit zdrobită în faţa Tribunalului Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul care a pătruns pe scuar şi a doborât semaforul. Foto: Marius Mototolea
Autoturismul care a pătruns pe scuar şi a doborât semaforul. Foto: Marius Mototolea

Aflată pe scuarul din faţa Palatului de Justiţie pentru a traversa strada Brăilei, femeia a fost prinsă sub stâlpul semaforului, pus la pământ de un autoturism tamponat de o altă maşină.

Tragedia a avut loc în jurul orei 7.45. Femeia, în vârstă de 53 de ani, se afla pe scuar în aşteptarea culorii verzi a semaforului. Doinea Belceanu se îndrepta spre Centrul Judeţean de Transfuzii, unde lucra ca asistent medical. 

„Un conducător auto, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, care circula spre Centru (venind din cartierul Ţiglina), pe banda a treia a Străzii Brăilei, a făcut o manevră bruscă pentru a se înscrie pe banda de stocaj pentru viraj la stânga, pe Bulevardul George Coşbuc, fără să se asigure. În urma acestei manevre, a tamponat un alt autoturism, Ford C Max, condus regulamentar, pe a patra bandă, de către o conducătoare auto în vârstă de 58 de ani. În urma impactului, al doilea autoturism a pătruns pe scuar şi a accidentat mortal femeia-pieton în vârstă de 53 de ani. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic dar rezultatul a fost negativ. În cauză a afost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Aurelian Ropotan, purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Potrivit martorilor care au asistat la teribilul accident scenele pe care le-au văzut sunt pur şi simplu de coşmar.

„A fost ceva îngrăzitor. Într-o fracţiune de secundă, cu un zgomot teribil, semaforul a fost doborât de maşina aceea bej (Ford n.a.) şi stâlpul semaforului s-a prăbuşit peste biata femeie zdrobindu-i capul după care maşina a trecut cu roata peste ea. Groaznic, cred că n-o să scap curând de imaginea asta”, ne-a declarat Valeria Olaru, vânzătoare la un chioşc din apropierea intersecţiei.

La rândul său, dr Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD, care a fost la locul accidentului a declarat că  victima n-a avut nicio şansă de supravieţuire: „Femeia a decedat pe loc, lovitura la cap fiind incompatibilă cu viaţa la fel ca şi celelalte traumatisme provocate de roata autoturismului. Stălpul semaforului a provocat pur şi simplu explozia cutiei craniene”.

După ce poliţiştii au făcut măsurătorile şi fotografiile necesare pentru anchetă, la faţa locului a fost adusă o autocisternă cu care salariaţi de la Salubritate au spălat sângele de pe asfalt.

O femeie din mulţimea care s-a strâns la faţa locului a adus câteva lumânări şi o candelă pe care le-a aprins la baza stâlpului îndoit.   

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite