Fostul director al Express TV, Cătălin Negoiţă, a ajuns şef peste cultura gălăţeană
0
Cătălin Negoiţă
Cătălin Negoiţă a fost instalat în funcţia de director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi după ce această funcţie rămăsese vacantă încă din data de 26 iulie.
Numirea a fost făcută în urma unui concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Negoiţă este lector dr. la Facultatea de Litere, Catedra de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism, după ce în trecut a cochetat şi cu presa scrisă.
De asemenea, noul director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi administrează firma Helyos Media, care a câştigat o licenţă pentru postul generalist Etv (prescurtare de la Este televiziune), care ar urma să emită în curând la Galaţi şi Brăila.