Fostul deputat Nati Meir face circ în serie pentru a scăpa de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În procesul penal pe care îl are la Galaţi, pentru "trafic de influenţă", fostul deputat în Parlamentul României şi fost candidat la Preşedinţie a "fentat" deja, prin tot felul de tertipuri, patru termene de judecată. Azi, este chemat din nou în faţa judecătorilor gălăţeni.

În respectivul proces lucrurile au ajuns, la sfârşitul anului trecut, în faza finală. Practic, judecătorii trebuie doar să-l mai audieze o singură dată pe Meir, înainte de a da verdictul final. În faţa unei posibile condamnări, fostul deputat "fentează" de patru termene consecutiv continuarea procesului.

La cele două termene de judecată din decembrie, Meir a trimis două cereri de amânare - una pentru lipsă de apărare, iar cealaltă pentru probleme medicale.

Pe 24 ianuarie, fostul deputat a căzut din picioare pe treptele Tribunalului Galaţi, chiar înainte să apară în faţa magistraţilor. El a fost luat cu salvarea şi dus la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale. Expertiza medicală a relevat că lui Nati Meir i s-ar fi făcut rău în urma ingerării unor medicamente, printre care şi un hepatoprotector, ceea ce întăreşte medicilor convingerea că se află în faţa unei "fente". De altfel după incident pacientul a stat internat mai multe zile la psihiatrie.

În 8 februarie, Meir a mai comis-o odată. A ajuns la Spital, de urgenţă, cu suspiciunea de infarct. Nici acest diagnostic nu s-a confirmat, însă un alt termen din dosar l-a găsit sub supraveghere medicale, deci din nou s-a lăsat cu amânare.

Rămâne de văzut ce "scenariu" a pregătit Nati Meir pentru termenul de astăzi.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite