Cum a ajuns cea mai mare fermă de porci din Galaţi să funcţioneze fără autorizaţie. Amenda uriaşă pe care a primit-o
0Situaţia a fost descoperită recent de Garda de Mediu, care a dat o amendă de 50.000 de lei. Firma nu este la prima problemă cu legea, în trecut primind o altă sancţiune record pentru o afacere ilegală cu 1.000 de tone de deşeuri toxice. De asemenea, este implicată în dosare penale legate de mafia cerealelor.
Cea mai mare fermă de porci din judeţul Galaţi a primit o amendă uriaşă, de 50.000 de lei, din partea Gărzii de Mediu după ce, în urma unui control efectuat în perioada 4-5 mai 2020, s-a descoperit că funcţionează fără Autorizaţie Integrată de Mediu, document absolut obligatoriu pentru orice firmă.
Mai mult decât atât, a ieşit la iveală şi că punctul de colectare a dejecţiilor de la cei peste 2.000 de porci pe care firma Suintest SRL Galaţi îi are în prezent în punctul de lucru Munteni (capacitatea este de peste 12.000 de capete, dar a fost diminuată din cauza gravelor probleme financiare), este necorespunzător şi poluează grav mediul. Drept urmare, în afară de amendă, comisarii de Mediu au dispus şi reamplasarea acestuia.
Firma Suintest (deţinută de familia Prună) nu este, de altfel, la prima abatere cu privire la legislaţia de Mediu. În afară de alte amenzi şi avertismente legate de poluarea de la ferma de porci (precedenta fiind aplicată în martie 2019), societatea a primit, în 2009, o amendă record de la Mediu, de 100.000 de lei (cea mai mare din istoria Gărzii de Mediu de la Galaţi, în acel moment) după ce s-a descoperit că desfăşura activităţi ilegale de procesare a deşeurilor periculoase.
Amintita firmă îngropase ilegal în pământ, în apropiere de satul Gefu (comuna Ghidigeni) circa 1.000 de tone de deşeuri toxice (preluate de la mari operatori industriali gălăţeni, printre care şi combinatul siderurgic) pe care în acte le înregistrase ca fiind neutralizate sau ca livrate unor centre specializate de neutralizare.
Îngropate pe un teren public
Costurile neutralizării erau, în unele cazuri, uriaşe (peste 20.000 de euro pe tonă), însă firma rezolvase totul fără bătaie de cap, adică îngropând otrava pe un teren public de marginea satului Gefu. Angajaţii Gărzii de Mediu au lucrat aproape o săptămână, cu utilaje închiriate pentru de dezgropa deşeurile printre care se aflau şi sute de butoaie cu ulei radioactiv sau şlamuri conţinând cianuri.
Dosarul penal întocmit cu acest prilej nu a mai ajuns în instanţă, Parchetul de la Tecuci având nevoie de peste şase ani pentru a realiza cercetările preliminare. Ca urmare, faptele s-au prescris pe parcursul anchetei, drept pentru care urmărirea penală a încetat.
În prezent, Suintest SRL este în reorganizare judiciară, după ce a intrat în insolvenţă, iar patronul acesteia (între timp, acţionarul majoritar Neculai Prună a cedat pachetul de acţiuni fiului său, Marius) este implicat în mai multe dosare penale legate de tranzacţii ilicite de cereale, dar şi de rambursări ilegale de TVA. Ultimul dosar penal pe numele lui Marius Prună este din 2018, fiind întocmit de DIICOT pentru o fraudă cu 4.000 de tone de cereale.
Marius Prună (dar şi tată său, Neculai Prună) este judecat şi într-un dosar penal din 2016, legat de o fraudă de 21 de milioane de euro cu cereale produsă de o grupare condusă de cunoscutul om de afaceri Dan Ştefan Ciolcă.
Lucrul fără autorizaţie, o modă la Galaţi
Cazul de la Munteni nu este sigurul din judeţul Galaţi descoperit de Garda de Mediu în ultima vreme. O situaţie ilegală a fost descoperită şi la Cudalbi, acolo unde un atelier mecanic cu spălătorie auto (în două locaţii)şi cu dever considerabil funcţiona de mai bine de doi ani fără a deţine Autorizaţie de Mediu. A fost dispusă măsura de încetare a activităţii şi a fost aplicată sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 lei.