Criminalul care şi-a ucis tatăl după ce l-a torturat trei zile şi trei nopţi a fost condamnat la 12 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii şi procurorii au finalizat cauza într-un timp record - ancheta şi procesul au durat, împreună, doar 90 de zile – deoarece ucigaşul şi-a recunoscut fără să ezite fapta, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu. Acesta este şi motivul pentru care pedeapsa este cu o treime mai mică: 12 ani de închisoare în loc de 18 ani.

Tată şi fiu, Istudor şi Titi Iordache, din Galaţi, locuiau încă sub acelaşi acoperiş, deşi feciorul, ajuns la vârsta de 42 de ani, ar cam fi trebui să fie la casa lui şi să aibă o familie. Potrivit martorilor, între cei doi se consuma o relaţie bizară, plină de beţii monstru şi bătăi ca-n filmele cu gangsteri.

Istudor (64 ani), obişnuia să-l ia destul de des la bani mărunţi pe fiul său, reproşându-i că nu şi-a făcut un rost în viaţă, că îşi duce traiul de azi pe mâine şi că, în general, este un întreţinut, care trăieşte pe spinarea lui. Reproşurile se producea îndeosebi după ce protagoniştii consumau împreună mari cantităţi de alcool, iar de aici apăreau şi violenţele.

Vecinii au mărturisit anchetatorilor că între tată şi fiu s-au produs foarte des altercaţii şi bătăi, „victoriile” fiind împărţite relativ egal între ei. Asta până în ziua fatidică de 19 iunie 2015, când conflictul dintre Istudor şi Titi a căpătat o nouă faţă, care a dus, în cele din urmă, la crimă.

Au început cu "scenariul" obişnuit: beţie şi bătaie

Ziua de  19 iunie 2015 a debutat pentru Istudor şi Titi Iordache cu o beţie. Istudor tocmai luase pensia şi a găsit că este un prilej tocami bun de petrecere, chiar dacă week-end-ul încă nu începuse (era vineri).

Din pahar în pahar în pahar şi din vorbă în vorbă, între cei doi a izbucnit scandalul. S-au lovit reciproc cu pumnii şi picioare, dar şi cu diverse obiecte. Titi, probabil mai puţin afectat de băutură, a reuşit să-l pună la pământ pe Istudor după ce l-a lovit cu o bâtă în zona capului şi a pieptului.

În mod normal, conflictele de acest fel se încheiau în această fază. Victima se retrăgea să-şi „lingă rănile”, iar „câştigătorul” continua petrecerea cu alte câteva pahare. De data aceasta, însă, a fost altfel.

Chinuit trei zile şi trei nopţi

După ce şi-a văzut tatăl la pământ, lui Titi i-a străfulgerat prin minte (după cum avea să declare anchetatorilor) că acesta s-ar putea ridica să-l omoare. Ca urmare, cu creierul învăluit în aburii alcoolului, bărbatul de 42 de ani a pornit o adevărată nebunie.

Timp de trei zile şi trei nopţi şi-a lovit tatăl în repetate rânduri cu o bâtâ, apoi l-a înjunghiat cu un cuţit în mai multe zone ale corpului: torace, abdomen, cap. În cele din urmă, după trei zile de chinuri, victima a murit (duminică, 21 iunie).

„Inculpatul Iordache Titi l-a lovit pe tatăl său în mod repetat, folosindu-se de un obiect tăietor-înţepător (cel mai probabil un cuţit) şi de un alt obiect vulnerant dur, în zona toracelui, abdomenului, dar şi a feţei, agresiuni care au condus la decesul victimei Iordache Istudor”, au consemnat procurorii în actul prin care solicitau arestarea preventivă a criminalului.

A recunoscut fapta fără obiecţiuni

Oamenii legii au ajuns la locuinţa celor doi pe 22 iunie, după ce un vecin a alertat Poliţia că ar fi putut să se fi produs o crimă, sesizare care s-a şi confirmat. Istudor Iordache a fost găsit mort, într-o baltă de sânge.

Titi Iordache a fost reţinut imediat sub acuzaţia de omor calificat, iar primul lui gest a fost să recunoască faptele fără obiecţiuni. De altfel, acest lucru a cântărit decisiv la sentinţa pronunţată de judecătorii Tribunalului Galaţi, care au redus, ca efect al legii, pedeapsa cu o treime, adică de la 18 la 12 ani de închisoare.

Titi Iordache se află în arest preventiv din data de 22 iunie 2015 şi a fost deja dus în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi până când decizia instanţei va rămâne definitivă. Este de remarcat că avem de-a face cu unul dintre cele mai rapide dosare de omor instrumentate vreodată la Galaţi. Din momentul crimei şi reţinerii principalului suspect şi până la pronunţarea sentinţei au durat doar 90 de zile.
 

CITEŞTE ŞI:

Cum acţionau „interlopii apelor“ de acum un secol. Terente, Codin şi Danacu au inspirat până şi un scenariu de film, premiat la Cannes cu „Palme d'Or“

Legendele neştiute ale Dunării: în căutarea misterioşilor monştri acvatici care se ascund sub apele fluviului

Legendele neştiute ale Dunării. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de piraţi să-şi ascundă comorile în Deltă

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite