Contrabandistul care s-a dat bolnav ca să scape de arest.  A fost prins cu peste 40.000 de pachete de ţigări în maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii l-au plasat sub control judiciar pe un bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, după ce acesta s-a internat în spital chiar la momentul când era judecată propunerea procurorilor de arestare preventivă.

Mariceanu Cristian, Mariceanu Daniel, Mariceanu Dumitru şi Vodî Stelian au fost surprinşi de poliţişti în seara zilei de 2 decembrie, în jurul orei 21,05, în punctul „La ruptură”, din extravilanul localităţii gălăţene Fîrţăneşti, având asupra lor, în trei autoutilitare, 40.480 de pachete ţigarete, marca Ashima, fără timbru de acciză, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a celor trei bărbaţi pentru contrabandă.

O zi mai târziu, instanţa a admis în parte cererea formulată, dispunând arestarea preventivă a lui Mariceanu Cristian, Mariceanu Daniel şi Vodî Stelian, pe o durată de 30 de zile, de la data de 04.12.2018 până la data de 02.01.2019, inclusiv.

În ceea ce îl priveşte pe Mariceanu Dumitru, acesta s-a internat în Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” Galaţi chiar la momentul judecării propunerii de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite