Campioană gălăţeană, imobilizată într-un scaun cu rotile
0Gălăţeanca Alina Puţanu este vicecampionă mondială la powerlifting, în competiţia de haltere din poziţia culcat pe spate destinată persoanelor cu handicap fizic. Tânăra de 22 de ani nu a putut merge niciodată deoarece suferă de o boală care i-a afectat dezvoltarea picioarelor. La patru ani, medicii au vrut să-i amputeze piciorul stâng
Problemele Alinei au apărut la naştere. În iunie 1989 au venit pe lume două fetiţe gemene, dar din păcate una din ele a fost diagnosticată cu artrogripoză la piciorul stâng. La patru ani a fost operată, dar din neatenţia unei asistente, care a strâns prea tare ghipsul, a făcut hemoragie internă şi totul s-a năruit.
Au vrut să-i taie piciorul
De atunci toţi doctorii i-au spus că nu se mai poate face nimic şi ca ar fi mai bine să se resemneze. Cu toate acestea, a luptat cu boala în fiecare zi. Nu a clacat, chiar dacă mulţi se aşteptau să o facă.
„Eu m-am născut prima, iar sora mea la o diferenţă de 45 de minute. Ea este perfect sănătoasă, însă eu nu-mi pot folosi picioarele. S-a spus că nu am avut suficient loc să mă dezvolt, deşi am fost în placente diferite. Medicii au vrut să-mi amputeze piciorul stâng, dar tata a refuzat", povesteşte tânăra sportivă.
Vicecampioană mondială
Alina a demonstrat că sportul poate fi practicat şi de persoane cu dizabilităţi. În urmă cu şapte ani s-a înscris la Asociaţia Sporting Club din Galaţi, locul unde a descoperit pasiunea pentru power-lifting (ridicarea halterelor din poziţia culcat).
„Sportul m-a ajutat să dau un sens vieţii mele. Am mers la diferite competiţii sportive unde am reuşit să obţin medalii, cum ar fi: aur şi argint la atletism, bronz la baschet în fotoliu rulant. Dar cel mai tare mi-a cucerit inima powerlifting-ul", povesteşte Alina Puţanu
Citeşte amănunte în săptămânalul ADS, apărut joi, 7 iulie. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, la preţul unic de 1,4 lei.