Artificiile de Revelion costă, la Galaţi, de cinci ori mai mult decât ofertele similare disponibile. Contractul, atribuit direct
0Achiziţia a fost făcută direct, iar beneficiara contractului de aproape 26.000 de euro este firma Gaby Modelles Events SRL Buzău, aceeaşi care s-a ocupat şi de spectacolele de Ziua Marinei, ediţia 2018. Firma este înfiinţată în mai 2017, are un singur angajat, iar în primul an de funcţionare a făcut o cifră de afaceri de nici 30% din valoarea contractelor primite de la Primăria Galaţi în 2018.
Făcută la foc automat (oferta a fost anunţată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP pe 18 decembrie şi expiră pe 20 decembrie) procedura de atribuire a contractului pentru focurile de artificii din noaptea de Revelion, de la Galaţi, stârneşte deja dezbateri aprinse pe reţelele de socializare.
Maniera aleasă pentru achiziţie (respectiv cumpărare directă din catalogul electronic) este considerată de mulţi gălăţeni ca fiind „suspectă”, dat fiind că nu se mai supune, ca în alţi ani, jocului cererii şi ofertei.
De asemenea, preţul anunţat (119.000 lei, adică aproape 26.000 de euro) este considerat de gălăţeni mult prea mare, având în vedere că vor fi doar 11 minute de focuri de artificii, pe un fond muzical.
De altfel, după cum au arătat mulţi dintre cei care au comentat achiziţia pe site-urile specializate, spectacolele pirotehnice de acest fel (cu cadenţa de circa 400 de focuri pe minut) costă 300-500 de lei minutul, adică de aproximativ 5-8 ori mai puţin decât plăteşte municipalitatea: 2.360 de euro/minut.
Pentru o completă edificare, vă recomandăm câteva oferte pentru servicii similare de pe site-urile: http://www.piromania.ro/oferta-artificii/; https://www.lastingevents.ro/preturi-artificii-de-exterior/; https://www.focdeartificii.ro/. Ofertele acestora confirmă că preţul plătit de municipalitatea gălăţeană este foarte mare – şi de 10 ori, în unele cazuri - comparativ cu preţurile de catalog.
Firma aleasă de Primăria Galaţi este Gaby Modelles Events SRL, aceasta având posibilitatea să accepte oferta până pe 20 decembrie, altfel procedura urmând a fi reluată.
Amintita firmă este din Buzău, este înfiinţată în mai 2017 (an în care a avut o cifră de afaceri de doar o treime din valoarea contractelor obţinute doar la Galaţi în 2018) şi aparţine lui Ionuţ şi Mirabela Grigore. În presa buzoiană au existat speculaţii că ar fi controlată de Gabriel Enciu, fostul şef TSD Buzău (organizaţia de tineret a PSD), însă aceste informaţii nu au fost dovedite.
Gaby Modelles Events SRL nu este la prima experienţă la Galaţi. Societatea a organizat, pe 15 august 2018, de Ziua Marinei, Festivalul „Fir Întins”, valoarea contractului fiind de 178.000 de lei (37.800 euro). De aceşti bani a fost organizat un foc de artificii de 5 minute, dar au concertat şi vedete precum Irina Rimes, Ad Libitum Voices şi trupa Vunk. De data acesta, contractul este doar pentru artificii.
Potrivit documentaţiei aferente ofertei, cadenţa de tragere la spectacolul pirotehnic de Revelion va fi, în medie, de 400 lovituri/minut, iar gălăţenii vor vedea următoarele tipuri de artificii: „ploi de stele aurii şi argintii, palmieri şi crizanteme multicolore, cascade roşii şi verzi, inele şi coroane colorate, însoţite de efecte acustice”.