Accident soldat cu o victimă. Un şofer băut a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în parapetul de protecţie al unui pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 49 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce s-a autoaccidentat, intrând cu autovehiculul pe care îl conducea în parapetul de protecţie al unui pod, în vecinătatea localităţii gălăţene Traian.

Pe 8 octombrie, în jurul orei 12.00, un bărbat de 49 ani, din municipiul Braşov, a condus autoturismul pe D.N. 25, dinspre Galaţi către Tecuci şi, la km 62, pe podul din dreptul localităţii Traian, a pierdut controlul volanului şi a intrat în parapetul de protecţie, pe o distanţă de aproximativ 40  de metri.

”Conducătorul auto a fost transportat la spital, fiind externat la scurt timp după acordarea îngrijirilor medicale. Totodată, a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal îm acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite